Scrisoarea de Craciun

Josie stătea în ușa apartamentului, sub vâscul pe care Bia insistase să-l atârne acolo „pentru orice eventualitate“, şi se zgâia, mută, la cutia pe care Oliver o strângea în braţe. Proptea uşa cu mâna şi, o clipă, a fost cât pe ce să cedeze tentaţiei de a i-o trânti în faţă, fața lui mincinoasă, infidelă și, acum constata, îngrozitor de simetrică. Oliver şi-a dres glasul. — Ştiu că voiai să-ți recuperezi lucrurile, așa că m-am gândit să... Ceva din expresia lui Josie l-a făcut să se întrerupă și să-şi plece privirea spre cutia cu obiectele ei personale. A ezitat, a dat să i-o întindă, dar a lovit-o stângaci de tocul ușii. — Bine, a cedat Josie. Evitând să-i atingă mâna, a luat cutia, manevrând-o cu grijă. A gemut când a simţit că e mult mai grea decât părea. Firesc, erau lucruri adunate în doi ani, pe care le uitase sau le lăsase dinadins în urmă, ca să-și facă viața mai ușoară. Lucruri despre care, până acum câteva săptămâni, crezuse că nu aveau să plece de-acolo în viitorul apropiat, ținând cont că, probabil, mai devreme sau mai târziu, urma să se instaleze și ea alături de ele. La ce se gândise Oliver cât împachetase totul? Iniţial, o implorase să nu pună capăt relației, dar acum era aici, încheind-o categoric el însuși. Josie a strâns ferm din buze ca să le oprească tremurul şi i-a întors spatele. Deasupra cutiei, rostogolindu-se încoace și-ncolo pe una dintre cărțile ei, parcă aruncați acolo în ultima clipă, se aflau cerceii strălucitori, în formă de ren, pe care Oliver i-i dăruise cu trei săptămâni în urmă, înainte de prânzul de Crăciun de la serviciu. 

Prânzul după care, în loc să plece împreună cu ea după ce au terminat desertul, rămăsese să bea și să flirteze cu o colegă. Prânzul cu ocazia căruia, în loc să vină acasă într-o oră, se dusese la colega cu pricina. Şi se culcase cu ea. Josie a pus cutia pe podeaua acoperită cu linoleum, lângă ușa dormitorului Biei. Mai târziu, a presupus că cerceii fuseseră darul lui de rămas-bun, cu toate că niciunul n-o ştiuse la momentul respectiv. Gândul îi revenise în minte de nenumărate ori începând din dimineaţa următoare, când, încă în pat, Oliver îi mărturisise ce făcuse. Acum îi săgeta creierul şi ea se străduia să şi-l reprime. Ideea că, dacă nu s-ar fi întors acasă imediat după prânz, poate că acum nu sar mai afla aici. Poate că ar sta cuibărită lângă el, pe canapeluța lui roșie, urmărind reluări ale episoadelor din Line of Duty şi comandând mâncare thailandeză și o sticlă de vin alb. Poate că Oliver n-ar fi cedat ispitei pe nume Cara. Sau poate că ar fi amânat pur și simplu deznodământul până data viitoare când ar fi dat de un Prosecco și de o rochie roşie, mulată. A inspirat prelung și s-a ridicat, jurându-și că o să arunce cerceii la gunoi cu prima ocazie. Când s-a întors, el era tot acolo, așa că s-a străduit să-şi păstreze expresia impasibilă şi să-și înghită nodul care i se pusese în gât de furie. Oliver şi-a vârât mâinile în buzunarele blugilor exagerat de strâmţi și, legănându-se pe călcâie, s-a uitat peste capul ei prin apartament, de parcă-l vedea pentru prima dată. Josie şi-a încrucişat braţele la piept şi a ridicat din sprâncene. În niciun caz nu avea de gând să-i uşureze situația.