Rezultatul Rosie
Totul a început când stăteam într-un picior şi desfăceam stridii. Dacă n-aş fi fost om de ştiinţă, conştient de înclinaţia semenilor mei spre a vedea tipare acolo unde ele nu există, aş fi putut să trag concluzia că sunt pedepsit de cine ştie care zeitate pentru păcatul trufiei. Mai devreme în cursul acelei după-amiezi, completam un formular de evaluare a performanţei, când am întâlnit întrebarea Care consideraţi că este punctul dumneavoastră forte? Construcţia era vagă, nespecificând nici contextul, nici nivelul de generalizare. Competenţa în genetică era răspunsul evident, însă ea se subînţelegea din titulatura mea: profesor de genetică. În curând, cunoştinţele mele privind liposarcomul mixoid urmau să aibă o relevanţă minimă, întrucât proiectul de cercetare în acest domeniu se apropia de final. Obiectivitatea şi inteligenţa ar fi sugerat că, în opinia mea, unele persoane din mediul academic sunt lipsite de aceste atribute – ceea ce era adevărat, dar probabil că formularea ar fi fost lipsită de tact. Iar eu trebuia să evit lipsa de tact. Încă mai căutam un răspuns potrivit, când Rosie a ajuns acasă.
— Ce faci în pijama? m-a întrebat ea.
— Pregătesc cina. Şi, simultan, rezolv o problemă. Şi fac fandări cu câte un picior.
— Am vrut să spun: de ce eşti îmbrăcat în pijama?
— A intervenit un incident de bucătăreală minor, care a implicat explozia unei castane. Am încercat să accelerez procesul crescând temperatura. De unde uleiul de pe diversele suprafeţe. I-am indicat petele de ulei de pe tavan.
— Hainele mi-au fost şi ele afectate. Am evitat o pierdere de timp suplimentară, schimbându-mă direct în pijama în loc să mă îmbrac într-un costum intermediar.
— N-ai uitat că-i avem invitaţi la cină pe Dave şi pe Sonia?
— Sigur că nu. Suntem în a doua miercuri din lună. E ziua în care îmi schimb capătul periuţei de dinţi. Rosie mi-a imitat vocea, semn că era într-o dispoziţie bună:
— Invitaţi. Pijama. Asta nu e o combinaţie validă. — Dave şi Sonia m-au mai văzut în pijama. În călătoria la Cape Canaveral…
