Viața aventuroasă a operelor de artă

Asemenea oamenilor, operele de artă tşi au şi ele destinul lor. Şi ele sînt pîndite de tot felul de pericole: sînt răpite, furate, batjocorite, sfîrtecate sau lăsate pradă flăcărilor. Peregrinează cu fnfJingătorii din ţară in ţară, asemenea unor "trofee itinerante", urcă şi coboară pe star a de fJalori a colectionarilor şi negustorilor şi sînt, tn ultimă instanţă, la discreţia nesocotinţei, a prostiei sau, tn cazurile [ericite, a preţuirii proprietarilor şi custozilor lor. lntr-o zi oarecare de la inceputul secolului nostru, în faimoasele (Jremuri "de pace", ale bunicilor noştri, este furată Mona Lisa; "or trece cîţifJa ani pînă se (Ja întoarce la LufJru, sărbătorită ca o sufJe· rană nemuritoare. Către sfîrşitul celui de al doilea război mondial Madona Sixtină este efJacuată din Galeriile de la Dresda, pentru a re"eni abia în 1956. ln Germania nenumărate piese de "itralii din străfJechi ferestre gotice mai zac şi astăzi ambalate fn lăzi. Ele au fost puse la adăpost fn "remea războiului, este tnsă puţin probabil să poată fi (Jreodată recompuse in splendide imagini colorate, căci nafJele boltite, cărora "itraliile le dăruiseră o lumină transfigurată, s-au prăbuşit. Cine salfJează, cine pune la adăpost operele de artă? Mai prezintă ele oare destulă importanţă pentru noi? Nu dispunem, oare, de metode perfecţionate de multiplicare prin fotografie şi tiparul în patru sau şase culori? Picturile murale din castele, primării şi biserici, operele de artă din muzee n-au fost oare fixate din timp pe clişee fotografice? Nu dispunem de o literatură consacrată istoriei artei cum n-a mai cunoscut nici o cultură înaintea noastră? 

Ce nePoie mai aPem de originale, de Preme ce le putem priPi liniştiţi în cărfile poştale ilustrate sau în Polume de reproduceri? Frumusctea este însă originară. Ea este intim legată de opera care păstrează urmele mîinilor maestrului. Opera originară are o Paloare absolută, de neînlocuit. Fireşte, Por exista mereu indiPizi care, după o catastrofă, să deplîngă exclusi" pierderea contului lor la bancă. ln acelaşi timp, însă, nu Por lipsi niciodată adePăraţii oameni, profund legaţi de cultură, îndoliaţi de dispariţia mîndrelor Pestigii ce nu se mai înalţă deasupra Pieţii cotidiene, oameni neobosiţi, care vor căuta cu înfrigurare venerabilele opere de artă dispărute. (Jartea de faţă nu ne călăuzeşte prin sălile liniştite·· ale muzeelor. Ea ne conduce, ce-i drept, tot la opere de artă, le prezintă tnsă nu numai prin prisma plăcerii estetice. lşi propune să arate cum, odată ieşite din mîna creatorilor, picturile, sculpturile îşi trăiesc propria lor istorie agitată, destinul şi aPatarurile lor. Ea ne dezCJăluie o altă latură dramatică a istoriei artei, istoria unei moşteniri veşnic ameninţate. Cu cît ne adîncim în această istorie, cu atît ni se întăreşte impresia de parcă maeştrii şi-ar fi creat operele a fonds perdu al istoriei uniCJersale. Istoria operelor de artă să nu fie, oare, decît istoria unei diPine, omeneşti şi prea omeneşti risipe?