Descarca "Cat timp infloresc lamaii" in format PDF de Zoulfa Katouh

Străzile sunt un mozaic de asfalt rupt, transformate într-un teren de moloz. Clădirile cenușii, abandonate și ruinuite, sunt martore ale forței naturii și ale bombardamentelor militare. Pustiirea e deplină, omniprezentă. Soarele a dizolvat zăpada rămasă de iarnă, dar aerul rece persistă. Primăvara, simbol al renașterii, pare să ocolească acest colț de lume, această Sirie istovită și, în mod special, orașul meu, Homs. Tristețea apasă asupra ramurilor moarte și a clădirilor distruse, fiind alinată doar de speranța ce persistă în inimile oamenilor. Soarele coboară încet spre orizont, colorând cerul în nuanțe de portocaliu și albastru închis. Vântul aduce ecouri ale unui singur cuvânt: "Margarete." Pe lângă un supermarket, un grup de bărbați cu chipuri slăbite de foamete stau de vorbă, ochii lor strălucind cu o lumină neașteptată. Trec pe lângă ei fără să mă opresc, cunoscând subiectul omniprezent al discuțiilor. Grăbesc pasul, încercând să evit gândurile despre asediul militar care ne-a adus la limita supraviețuirii, despre lipsa de alimente și medicamente. Astăzi am operat fără anestezie, o realitate dureroasă în care pierderile de vieți sunt inevitabile. În timp ce mă îndrept spre casă, frigul brizei se amestecă cu gândurile mele despre sângele pacienților care pare să fi pătruns în adâncul ființei mele. Cu toate spălările, sângele celor care au murit sub mâinile mele pare să-mi fi intrat în sânge. Amintirile despre operații și zilele în care am fost forțată să devin medic, în ciuda lipsei de experiență, mă urmăresc. Visurile mele de a călători în lume s-au naruit odată cu izbucnirea conflictului, transformându-mă din studentă într-un medic de necesitate. Peisajul care mă însoțește acasă amintește de imaginile postbelice din Europa, cu casele distruse care par a-și vărsa interiorul precum un organ perforat, în timp ce mirosul de lemn și beton ars umple aerul.