Silozul vol.1-2-3

În timp ce Holston urca spre moartea lui, copiii se jucau. Îi auzea ţipând aşa cum o fac numai când sunt fericiţi. Pe când ei alergau deasupra, cu frenezie, cu paşii bubuindu-le în toate părţile, el nu se grăbea, îşi şerpuia drumul pe scara în spirală, buclă după buclă, călcând de fiecare dată metodic şi apăsat, cu cizmele vechi răsunând pe treptele metalice. Caşi cizmele tatălui său, treptele purtau urmele vremii. Vopseaua se ţinea de ele în fărâme debile, mai ales la colţuri şi în părţile de dedesubt, unde se afla în siguranţă. Traficul de pe alte porţiuni ale scării ridica praful, care tremura în nori mărunţi. Holston simţea vibraţiile în balustrada uzată până la metalul strălucitor. Asta îl uimea întotdeauna: cum reuşeau secolele de palme goale şi de picioare târşâite să uzeze oţelul masiv. Câte o moleculă la fiecare atingere, aşa îşi închipuia. Fiecare viaţă mistuia un strat, exact aşa cum mistuia silozul acea viaţă. Fiecare treaptă era uşor curbată de paşii mai multor generaţii, cu muchia rotunjită în jos, ca buza unui copil îmbufnat. În centru, aproape că nu se mai zărea nicio urmă a micilor romburi care ofereau cândva aderenţă. Absenţa nu li se putea deduce decât datorită modelului din părţile laterale, a măruntelor umflături piramidale care-şi înălţau deasupra oţelului plat muchiile ondulate şi pistruii de vopsea. Holston ridica o cizmă veche către o treaptă veche, o apăsa în jos, apoi repeta aceleaşi mişcări. Se pierdea în ceea ce făcuseră nenumăraţi ani, în îndepărtarea de molecule şi de vieţi, straturi după straturi măcinate până la transformarea într-un praf fin. Şi se gândea, nu pentru pri ma oară, că nici vieţile, nici scara nu fuseseră menite pentru o asemenea existenţă. Colivia îngustă a acelei spirale lungi, care străbătea, ca un pai pus într-o sticlă, silozul îngropat, nu fusese construită pentru un asemenea abuz. Aidoma celei mai mari părţi a căminului lor cilindric, părea să fi fost făcută în alte scopuri, pentru a îndeplini funcţii de mult uitate. Scara, folosită de ei drept arteră principală de circulaţie pentru mii de persoane ale căror deplasări repetate în sus şi-n jos alcătuiau cicluri zilnice, părea, în viziunea lui Holston, mult mai potrivită pentru a fi întrebuinţată exclusiv în cazuri de urgenţă, şi probabil numai de câteva zeci de oameni