Secretele Nilului

Nu avusesem în plan să îi desenez, nu voisem nici măcar să mă gândesc la ei, pentru că, ori de câte ori o făceam, număram kilometrii care ne despărțeau. Dacă mă gândeam la părinții mei, îmi aduceam aminte că se afla o întreagă lume între ei și locul în care stăteam ascunsă, într-un colț mic de pe domeniul conacului. Mi-aș fi amintit că ei sunt în Egipt. O țară pe care o adorau, un loc căruia îi spuneau acasă pentru jumătate din an. Dintotdeauna au avut mereu geamantanele făcute, iar plecările lor au fost la fel de constante ca răsăritul și apusul soarelui. Timp de șaptesprezece ani mi-am luat rămas-bun de la ei cu un zâmbet curajos pe chip, dar când explorările lor au început să se întindă pe luni în șir, zâmbetele mi-au devenit mai fragile. Călătoria ar fi prea periculoasă pentru mine, mi-au zis. Drumul era lung și anevoios. Pentru mine, care am stat într-un singur loc aproape întreaga viaţă, aventura lor anuală suna divin. În ciuda necazurilor cu care se confruntau, nu ezitaseră niciodată să cumpere următorul bilet pentru vaporul cu aburi care naviga din portul Buenos Aires tocmai până în Alexandria. Părinții mei nu m-au invitat niciodată să îi însoțesc. De fapt, mi-au interzis să merg cu ei. Am dat încruntată pagina și am fixat cu privirea foaia albă. Degetele mi s-au încleștat pe creion și am desenat liniile și formele familiare ale hieroglifelor egiptene. Exersam glifele ori de câte ori aveam ocazia, străduindu-mă să rețin pe cât de multe puteam, odată cu cel mai apropiat echivalent fonetic pe care îl aveau în alfabetul roman. Papá știa sute, iar eu voiam să țin pasul cu el. Mereu mă întreba dacă am învățat hieroglife noi și nu îmi plăcea să îl dezamăgesc. Devorasem tot, de la numeroasele volume din Description de L ’Egypte și jurnalele ținute de Florence Nightingale în timpul călătoriilor sale prin Egipt, până la Istoria Egiptului de Samuel Birch. Știam pe de rost numele faraonilor din Noul Regat și puteam să identific numeroșii zei și zeițe egiptene.