Biblioteca de la miezul noptii

Cu nouăsprezece ani înainte de a se hotărî să moară, Nora Seed se afla în biblioteca micuţă şi călduroasă a şcolii Hazeldene din oraşul Bedford. Stătea la o masă joasă, cu privirea aţintită spre o tablă de şah. — Draga mea Nora, e normal să-ţi faci griji în privinţa viitorului tău, i-a zis doamna Elm, bibliotecara, cu ochii scânteind. Doamna Elm a făcut prima mişcare. Calul ei a sărit peste rândul intact de pioni albi. — Bineînţeles că o să te îngrijoreze examenele. Însă poţi să fii orice-ţi doreşti, Nora. Gândeşte-te la toate posibilităţile. E palpitant. — Da. Presupun că e. — O viaţă întreagă ţi se aşterne înainte. — O viaţă întreagă. 

— Ai putea face orice, ai putea trăi oriunde. Undeva unde e mai puţin frig şi mai puţină umezeală. Nora a împins un pion, înaintând două pătrate. Cu greu se abţinea să nu o compare pe doamna Elm cu mama ei, care o trata pe Nora ca pe o greşeală care trebuie corectată. De exemplu, când era bebeluş, mama ei se temea că urechea stângă a fetiţei e mai depărtată de cap decât cea dreaptă, aşa că folosea scotch ca să îndrepte situaţia şi apoi o ascundea sub căciuliţa din lână. 

— Urăsc frigul şi umezeala! a subliniat bibliotecara. Doamna Elm avea părul scurt şi grizonant şi o faţă ovală, blândă şi uşor ridată, care se ivea, palidă, deasupra gulerului verde ca mătasea-broaştei. Era destul de bătrână. Şi totuşi, era singura persoană din şcoală care se afla pe aceeaşi lungime de undă cu Nora, aşa că, până şi în zilele în care nu ploua, fata îşi petrecea pauza de la prânz în biblioteca micuţă. — Frigul şi umezeala nu fac pereche întotdeauna, a spus Nora. Antarctica este cel mai uscat continent de pe pământ. Practic, e un deşert. — Pare genul tău. — Nu cred că e suficient de departe. — Atunci, poate-ar trebui să te faci astronaut. Să cutreieri prin galaxie. Nora i-a zâmbit. — Ploaia e şi mai neplăcută, pe alte planete. — Mai neplăcută decât în Bedfordshire? — Pe Venus, e acid pur. Doamna Elm şi-a scos un şerveţel de hârtie din mânecă şi şi-a suflat nasul cu delicateţe. 

— Vezi? Cu o minte ca a ta, poţi face orice. Un băiat blond, cu vreo doi ani mai mic decât Nora, pe care ea l-a recunoscut, a trecut în fugă pe lângă fereastra stropită de ploaie. Fie fugărea pe cineva, fie era fugărit. Biblioteca reprezenta un mic adăpost de civilizaţie. — Tata e de părere că am irosit totul. Acum am renunţat la înot. — Ei bine, nu e treaba mea să ţi-o spun, dar pe lumea asta există şi alte lucruri în afară de a înota foarte repede. Te aşteaptă multe vieţi posibile şi diferite. Cum spuneam săptămâna trecută, ai putea deveni glaciolog. Am făcut nişte investigaţii şi… Atunci a sunat telefonul. — O clipă, a şoptit doamna Elm. Trebuie să răspund. Un moment mai târziu, Nora o urmărea pe doamna Elm vorbind la telefon. — Da. Acum e aici. Faţa bibliotecarei s-a schimonosit, şocată. S-a întors cu spatele la Nora, dar cuvintele ei au răsunat în încăperea tăcută. — Oh, nu! Nu! Dumnezeule! Desigur.