Dumnezeu într-o lume evoluționistă

De la publicarea lucrării Despre originea speciilor a lui Charles Darwin în 1859, oamenii de ştiinţă şi teologii s-au străduit să lămurească implicaţiile teoriei evoluţioniste asupra modului cum înţelegem noi viaţa şi rolul omenirii în evoluţie. Dar poate biologia evoluţionistă să explice astăzi, în primul rând, apariţia vieţii ? Răspunsul trebuie să fie, de bună seamă, negativ, din moment ce teoria darwiniană se referă la principiile vieţii, ceea ce înseamnă că ea deja presupune apariţia vieţii pe planeta Pământ. De aceea, o teorie viitoare a apariţiei vieţii din ne-viaţă trebuie aşteptată de la termodinamică şi sistemele autoorganizate, ca şi de la un set detaliat de explicaţii chimice. Primul capitol al acestei cărţi conturează câţiva candidaţi ştiinţifici pentru elaborarea unei astfel de teorii a biogenezei şi eu pledez că teologia nu ar trebui să se arate reticentă din punct de vedere religios faţă de orice astfel de teorie. Mi se pare mai degrabă că s-ar potrivi pe deplin cu aşteptările credinţei creştine, conform cărora Dumnezeu a creat lumea înzestrând-o cu potenţialităţi pentru viaţă şi stare de conştienţă. Providenţa este „sinergică“ după cum a spus odată, în a sa Teologie Dogmatică Ortodoxă marele teolog român Dumitru Stăniloae. După cum a explicat Stăniloae, eternul Logos, în activitatea Sa continuă în lumea creată, „foloseşte un impuls către dezvoltare ce a fost aşezat în însuşi miezul raţionalităţii lumii în momentul când aceasta a primit o formă materială“1. în mod asemănător, faptul că El a creat Universul cu intenţia ca lumea însăşi să poată deveni productivă mi se pare a fi un indiciu al generozităţii Dumnezeului întreit al iubirii. Intenţia Creatorului se exprimă cu exactitate în activitatea exploratoare a vieţii. Mai mult, sugerez că noţiunea biblică a binecuvântării divine aduce cu sine o înţelegere a acestei rezonanţe sinergetice dintre Dumnezeu şi creaturile Sale. La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Şi Dumnezeu a zis „Să fie lumină!“ şi a fost lumină. în capitolul al doilea eu dezbat aşa-zisul principiu antropic şi prezint o demonstraţie mai amplă cu aceeaşi intenţie de a sublinia că ideea existenţei unei capacităţi de autoorganizare a materiei este înalt consonantă cu afirmaţia creştină a graţiei în creaţie. Dacă legile fizice ale naturii sunt meşteşugit potrivite pentru evoluţia vieţii, noţiunea de Dumnezeu ca proiectant nu pare a fi nepotrivită pentru autoorganizarea naturală. Mai degrabă, lumea este exact proiectată pentru autoorganizare şi creativitate în evoluţie. Dumnezeu nu este doar Cel Ce începe Creaţia ci şi inspiratorul şi împlinitorul Creaţiei: