O POVESTE ADEVĂRATĂ
Pe la începutul anilor şaptezeci, într-un orăşel din Missouri, s-a petrecut un eveniment despre care presa n-a scos nici un cuvinţel, deşi ar fi meritat să fie amintit cu litere mari pe prima pagină a ziarelor. Foarte agitat şi cu sufletul la gură, un puşti de zece ani soseşte intr-o dimineaţă la şcoală şi povesteşte că o pisică cu două cozi a traversat strada chiar pe lângă picioarele lui. Colegii râd de el şi nu-1 cred. Puştiul se încăpăţânează şi jură pe toţi sfinţii că e adevărat, iar ceilalţi sunt obligaţi să-l considere ţicnit. Tărăboiul provocat de acest incident continuă până la intrarea profesorului în clasă. Acesta întreabă care este cauza dezordinei. După ce află motivul, profesorul îl cheamă pe copil la catedră şi îi cere să recunoască în faţa întregii clase că a minţit. Dar copilul refuză cu încăpăţânare şi susţine din nou, cu tărie, că a văzut o pisică cu două cozi. Elevii izbucnesc în râs, iar profesorul îl aşează pe mincinos în genunchi şi îi trage o bătaie zdravănă la spate. Din ziua aceea băiatul e considerat un mincinos şi devine calul de bătaie al întregii clase. Băiatul nu mai este atent la lecţii, nu-şi mai face temele acasă şi devine un elev slab. La sfârşitul orelor fuge pe străzi, pe câmp, spre pădure, la râu, în căutarea pisicii sale, a dovezii vii că există realmente şi că el nu minţise. Totul a mers astfel vreme de câteva săptămâni, până în ziua când băiatul nu s-a mai întors seara acasă. Părinţii, care îl certaseră pentru încăpăţânarea lui, au anunţat şeriful şi acesta i-a prevenit pe vecini. Oamenii au luat cu ei torţe şi au plecat în căutarea dispărutului. L-au găsit spânzurat de creanga unei sălcii. Mulţi colegi şi cunoscuţi l-au condus pe copil pe ultimul său drum. Şi toată lumea a fost cuprinsă de remuşcâri zărind în cimitir o pisică cu două cozi zbenguindu-se printre morminte. Este foarte greu sâ aduci dovezi când ai văzut o pisică dar nu ai putut sâ o prinzi de coadă. înainte de a oferi dovezile - adică de a fi prins pisica de coadă - specialiştii în ştiinţe naturale încep prin a formula ipoteze, premise nedemonstrate. După aceea recurg la experimentare, până în clipa când încercările lor ajung la rezultatul căutat, cel care va putea fi reprodus apoi în mod identic. Dar specialiştii îşi abandonează ipoteza dacă rezultatele experienţei se depărtează în mod considerabil de la ce s-au aşteptat ei. Dovada juridică - căci despre asta e vorba când se vorbeşte de dovadă - trebuie sâ răspundă la alte criterii. Contrar dovezilor aduse în domeniul ştiinţelor naturale, acest element de convingere diferă de la ţară la ţară. Ca regulă generală, fiecare parte trebuie totuşi să-şi prezinte dovezile din care îşi deduce drepturile şi pretenţiile.