Conservatori și conservatorism în România

Cartea de faţă e rodul unor strădanii de mai mulţi ani (ce-i drept, intermitente). Prima sa ediţie, cu titlul Sistemul politic al României Moderne. Partidul Conservator, a apărut în I 987. A apărut graţie înţelegerii unui om de bine. L-am numit pe Dumitru Ghişe, care pe atunci conducea Editura Politică de la Bucureşti. O editură care oficial era a Comitetului Central al Partidului Comunist, dar care, iată (şi nu e singurul exemplu), trecea adesea peste barierele rigide impuse de regim. Aceasta în timp ce, în acei ani ultimi ai regimului Ceauşescu, la editurile de stat, nu de partid, în aceeaşi clădire cu Editura Politică, activistul Mihai Dulea aplica cu o stricteţe inimaginabilă biciul cenzurii. Una din anomaliile sistemului? Desigur, dar şi adevărul de când lumea, potrivit căruia omul sfinţeşte locul. Cartea aceasta, a noastră, a fost propusă în trei rânduri, în anii I 985-1987, Editurii Enciclopedice (pe atunci şi Ştiinţifice). Şi în trei rânduri a fost tăiată din plan de către „omul tovarăşei", Mihai Dulea. Şi când a apărut în altă parte, acelaşi paznic credincios al cuvântului partidului l-a atacat pe Dumitru Ghişe pentru că tipărea cărţi care reabilitau reacţionara moşierime română. Era în acelaşi ton cu Augustin Deac şi Nicolae Copoiu, cercetători la Institutul de Istorie de pe lângă C.C. al P.C.R, sau cu Vasile M. Budrigă, asistent la Facultatea de Istorie din Bucureşti, care se arătau uimiţi de apariţia unei monografii a Partidului Conservator, în condiţiile în care nu apăruse una a partidului clasei muncitoare din România şi care şi-au expri-mat indignarea lor în memorii trimise "la conducerea superioară". Cartea a riscat să fie oprită (şi în contextul unor elogieri din partea Postului de Radio "Europa Liberă") şi dacă faptul nu s-a întâmplat se datorează intervenţiei altor oameni ai partidului, a lui Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, pentru care autorul cărţii de faţă a scris pe atunci destul de multe pagini, acceptând (şi el) conjunctural ca numele celor doi să se aşeze în josul scrisului său (cei doi erau renumiţi prin raptul din scrisul altora şi aproprierea muncii străine). Cartea a apărut. Aşa cum autorul a dorit să apară. Doar cu trei intervenţii impuse de cenzura "neoficială" (trei pasaje din discursurile "geniului Carpaţilor"). Aurică Stroe, redactorul cărţii, a fost pe tot parcursul procesului de apariţie, un prieten cald şi un înger păzitor. Graţie lui autorul a putut rămâne el însuşi, cu scrisul său şi stilul său. Şi acum mă întorc la dragostea dintâi, la Editura Enciclopedică (totdeauna am iubit această Editură, unde am şi lucrat o vreme şi unde am avut şi am prieteni de suflet). Mă întorc cu cartea de odinioară la care adaug unele gânduri şi noi date. Nu multe însă, deoarece nu gândesc astăzi diferit de cum am gândit ieri, iar istoriografia perioadei moderne a istoriei românilor nu s-ar putea spune că s-a îmbogăţit în ultimii 10-12 ani cu contribuţii semnificative.