„Troița” de Gib I. Mihăescu este o nuvelă care explorează teme profunde precum credința, dragostea, sacrificiul și destinul, într-un context rural specific literaturii române interbelice. Cartea se remarcă prin atmosfera sa intensă, descrierile evocatoare și analiza subtilă a sufletului uman.
Povestea urmărește drama personajelor principale, ale căror vieți sunt profund influențate de forțe exterioare, precum religia, tradiția și natura umană. În centrul narațiunii se află o troiță, simbol al credinței și al sacrificiului, care devine martorul unor conflicte interioare și exterioare.
Nuvela se concentrează pe relațiile dintre personaje, pe frământările lor sufletești și pe impactul destinului asupra vieților lor. Prin descrierile sale poetice și introspective, Gib I. Mihăescu reușește să creeze o operă care reflectă complexitatea psihologică și morală a oamenilor din mediul rural.
„Troița” este o nuvelă profundă, încărcată de simbolism și emoție, care captează esența lumii rurale și a dramei umane. Prin stilul său evocator și analiza subtilă a personajelor, Gib I. Mihăescu oferă o operă de referință în literatura română clasică.