„Bunicul” și „Bunica” sunt două texte scurte, dar extrem de emoționante, în care Barbu Delavrancea redă, cu o sensibilitate rară, universul copilului care își amintește cu dragoste și admirație de bunicii săi.
„Bunicul” este o evocare plină de căldură a figurii unui bătrân înțelept și blând, a cărui prezență aduce siguranță și tihnă în viața copilului. Cu o limbă bogată și melancolică, Delavrancea conturează imaginea unui om simplu, dar nobil prin faptele și trăirile sale.
„Bunica” completează acest tablou familial cu o imagine maternă, protectoare, în care copilul găsește refugiu, dragoste necondiționată și înțelepciune populară. Portretul este tandru, plin de emoție, cu accente de reverie și adânc respect.