Ochi de urs

Cercetarea pe care avea a o face la locul anumit al pătulului era — după părerea lui Culi — mai mult polițienească decât vânătorească. De fapt, orișicare cercetare a lui într’acel domeniu organizat era mai mult ,,poliție"; carabina pe care o purta în spate era a unui paznic și pacificator, nu a unui vânător; acea carabină avea a fi întrebuințată asupra răutății și neorânduielii, apărare de fiară ori braconier. Ori lup, ori pușcă străină se așeza, față de Nicula Ursake, în aceeași categorie a infracțiunilor. Culi însă avea o idee a lui, cum că chestiile lui din pădure, cu fiarele și cu oamenii, sânt tot treburi de vânătoare, pe când chestiile polițienești propriu zise privesc orașele și anumite viclenii ale oamenilor de-acolo.

In trecuta vară a acelui an 1925. venise la Prelunci domnișorul Pitu, feciorașul unuia dintre stăpâni, ca să dobândească cel dintâiu trofeu de țap roșu. Cât lenevise la casa de vânătoare, domnișorul Pitu se îndeletnicise cu niște cărți de istorisiri. Două din aceste vingerea că are și el însușirile unui decărți : „Urmele tigrului regal"' și „Crima din Cincinatti", domnișorul Pitu le dăruise lui Culi. Citindu-le cu mare plăcere, paznicul dobândise contectiv. Deși aceste însușiri le folosea în hotarul special al lumii lui, Culi poftea în taină să le întrebuințeze, dacă nu tr’un oraș american, cel puțin în țara Adealului, la Sebeșul săsesc. Aici, în pădure, toate sânt limpezi și se cetesc ușor; numai între oameni mulți și departe — fie și la Sebeșul săsesc — treburile încurcate și ciudate pot căpăta caracterul anumit la care cugeta el. Spre mirarea lui, cu două zile în urmă, Culi Ursake descoperise altceva decât de-obiceiu în pădurea ce-o avea subt priveghere: descoperise adică ceva încurcat și bizar, din alt domeniu. In curmătura din fața pătulului, fusese pregătit pentru urs, la sfârșitul toamnei, un leș de cal bătrân, cumpărat delà o stână de sus. „Domnii" de la Sibiu trebuiau să vie să stea în pândă câteva nopți, așteptând ursul, ca să-l puște. Dar abătându-se asupra domniilor lor griji și năcazuri, precum și o mare pacoste asupra țării cu alegerile de deputați, domnii n'au mai venit și au trimis răspuns lui Culi că petrecerea lor se amână. Atuncea Culi, înțelegându-se cu badea Toma Orășanu și cu Traian Melinte de la Braniște, a împărțit leșul, ca să facă bucăți otrăvite pentru cei dintâiu lupi apăruți în regiune. Iar buturile de dinapoi le-a desfăcut cu mâna lui însuși Culi, le-a dat sare și le-a zvântat, aninându-le în niște cârlige, subt podul hochstandului.