Iarna la Lisabona

PREFAŢĂ 

În peisajul cultural al României anilor '80, evoluţia dramatică a politicii editoriale a sistemului comunist a generat un fenomen ale cărui urmări îşi continuă reverberaţiile şi în prezent, marcând indiscutabil acest final de mileniu în spaţiul nostru. O foame de ficţiune s-a adăugat celorlalte privaţiuni care marcau dureros universul mental al cititorului roman, pe care lungi perioade benefice racordării noastre la alte spaţii culturale îl obişnuiseră cu prezenţa în librăriile şi bibliotecile noastre a tot ce stârnea interes dincolo de graniţele ţării. Îngustarea permanentă în cele patru decenii ale epocii comuniste a importului de carte străină – supusă restricţiilor conjugate ale barierelor ideologice şi ale costurilor în valută liber-convertibilă – s-a răsfrânt şi asupra posibilităţilor de noi traduceri. Totuşi, această ultimă libertate – a informaţiei cât mai la zi – s-a văzut finalmente zădărnicită de tiraje tot mai reduse – „confidenţiale” – care au transformat cartea într-un obiect de contrabandă. Alăturată altor bunuri de consum râvnite şi imposibile, cartea străină a coborât din rafturi pe tarabe improvizate în talciocurile unde puteau fi găsite – la preţurile cuvenite ultimele traduceri în limba română despre care librăriile deseori nici nu mai ştiau. Aceasta a transformat actul lecturii într-un lux impur, în rândul tuturor deliciilor cărora ar fi trebuit – treptat – să le pierdem amintirea. 

Cât de puternic a fost sentimentul acestei privaţiuni, s-a văzut în cei trei ani care s-au scurs din decembrie 1989. Zeci de case editoriale, mii de titluri de cărţi – multe reeditări, dar şi foarte multe căiri noi – încearcă să răspundă cât mai repede şi cât mai bine unei cereri de carte care abia dacă a început să iasă din panică, e drept, înlocuind-o – ca urmare a evoluţiei economiei de piaţă – cu teama costurilor tot mai mari. Dacă sub aspectul cantităţii producţia de carte a României începe să se apropie de un anume echilibru dintre cerere şi ofertă, va rămâne încă multă vreme deschisă problema calităţii, care, finalmente, va departaja valorile de non-valori, în acel proces benefic experimentat de multă vreme în Apus. Această deschidere spre lectură are loc într-un moment în care cultura occidentală experimentează noi forme de creaţie a căror menire nu este alta decât refacerea unui nou pact între scriitor şi cititor, ca urmare a eşecului în planul comunicării a ultimelor valuri ale literaturii de avangardă. Post-modernismul – încă în căutarea unei identităţi ferme – reprezintă, de fapt, la nivelul actului de creaţie, momentul realizării unei noi sinteze între gustul publicului şi calităţile tehnice remarcabile ale literaturii ultimelor decenii. Dezechilibrul dintre naraţiune şi discurs care a marcat lungi serii de romane experimentale