Descarca "Gradinile luminii" in format PDF de Amin Maalouf

Folosim ades termenul „maniheism", dar oare cît ştim despre acela de la care el provine? închinat istoriei lui Mani, romanul Grădinile luminii evocă traseul unui personaj uitat, care a fost pictor, medic şi filosof în Mesopotamia Sasanizilor şi care a oferit în veacul al III-lea d.Hr. o viziune asupra lumii profund umanistă şi indrăzneaţă. Credinţa propovăduită de Mani încearcă să le înglobeze pe toate celelalte, proclamînd existenţa unui Dumnezeu unic, în numele căruia Mani pledează pentru justiţia universală, abolirea castelor şi, mai presus de orice, toleranţă. Numit de chinezi „Buddha al luminii", iar de egipteni „Apostolul lui Iisus", Mani s-a bucurat de sprijinul unui uriaş număr de adepţi, dar a avut parte, deopotrivă, de o prigoană pe măsură şi de un sfîrşit de martir. In seria de autor „Amin Maalouf va apărea Samarcand.

Povestea lui Mani începe în zorii erei creştine, la mai puţin de două veacuri de la moartea lui Iisus. Pe malurile Tigrului încă mai zăbovesc o sumedenie de zei. Unii s-au ivit din potop şi din cele dintîi scrieri, ceilalţi au venit o dată cu învingătorii sau cu negustorii. La Ctesifon, puţini credincioşi îşi rezervă rugăciunile unui idol unic, ei se preumblă de la un templu la altul, potrivit diferitelor ceremonii. Oamenii se grăbesc să vină la jertfa adusă lui Mithra pentru a-şi merita partea de festin ; caută la ceasul siestei un colţişor umbrit în grădinile lui Ishtar, iar la sfîrşitul zilei, dau lîrcoale sanctuarului lui Nanai, pîndind sosirea caravanelor; călătorii fac popas pentru noapte în preajma Marii Zeiţe. Preoţii îi întîmpină, le oferă apă parfumată, apoi îi poftesc să se încline în faţa statuii binefăcătoarei lor. Cei ce vin de departe îi pot da lui Nanai numele unei zeităţi familiare, grecii o numesc uneori Afrodita, perşii - Anahita, egiptenii - Isis, romanii - Venus, arabii - Aliat, pentru fiecare ea este o mamă care-i hrăneşte, iar sînul ei generos miroase a pămînt cald şi roşu, cel irigat de fluviul etern. Nu departe de acolo, pe colina care domină podul de la Seleucia, se înalţă templul lui Nabu. Zeu al cunoaşterii, zeu al lucrului scris, el veghează asupra ştiinţelor, oculte şi evidente. Emblema sa este un stilet, preoţii săi sînt medici şi astrologi, credincioşii îi depun la picioare tăbliţe, cărţi sau pergamente, pe care le preferă oricărei alte ofrande. In zilele de glorie ale Babilonului, numele acestui zeu îl preceda pe cel al suveranilor, care se numeau astfel Nabunasar, Nabupolasar, Nabucodònosor. Astăzi, doar cărturarii mai vizitează templul lui Nabu, norodul preferă să-l venereze de la distanţă ; cînd oamenii trec prin faţa porticului său mergînd să se închine altor divinităţi, grăbesc pasul, aruncă spre sanctuar priviri nesigure. Căci Nabu, zeul scribilor,....