Discursul regelui

Coperta cartii Discursul regelui
Titlu:
Discursul regelui
Autor:
Mark Logue
Categorie:

în copilărie, în perioada dintre 1970 şi 1980, locuiam în Belgia, unde tatăl meu, Anthony, lucra ca avocat la sediul european al Procter & Gamble. în timp, ne-âm mutat în case diferite de la periferia Bruxellesului, dar a existat un element constant: indiferent unde ne aflam, pe policioara de deasupra căminului sau pe un pervaz se înşira întotdeauna o colecţie de fotografii şi amintiri. Printre acestea se afla o fotografie cu tatăl meu purtând uniforma Gărzii Scoţiene; o alta cu el şi mama mea, Elizabeth, în ziua nunţii lor din 1953, şi o fotografie cu bunicul meu patern născut în Australia, Lionel, şi soţia lui, Myrtle. De asemenea, şi mai curios, exista un portret înrămat în piele al Regelui George al Vl-lea, tatăl actualei Regine, semnat şi datat 12 mai 1937, ziua încoronării lui; o altă fotografie cu el şi soţia lui, Elisabeta, cunoscută în generaţia mea drept Regina-Mamă, şi cele două fiice ale lor, viitoarea Regină Elisabeta, pe atunci o fată în vârstă de unsprezece ani şi sora ei mai mică, Margaret Rose; şi o a treia fotografie, datată 1928, înfăţişând cuplul regal pe când încă erau Duce şi Ducesă de York, semnată Elisabeta şi Albert. Cu siguranţă că mi se explicase semnificaţia tuturor acestor fotografii, dar nu le-am dat prea mare importanţă în copilărie. Am înţeles că legătura cu regalitatea o reprezenta Lionel, dar el se pierdea undeva în negura istoriei pentru mine; murise în 1953, cu doisprezece ani înainte de naşterea mea. Ştiam că bunicul meu fusese logopedul Regelui - indiferent ce-o fi însemnat asta - şi nimic mai mult. Nu am pus niciodată alte întrebări şi nici nu mi s-au oferit mai multe detalii din proprie iniţiativă. Eram mult mai atras de diferitele medalii şi însemne înşirate lângă fotografii. Obişnuium mai ales să mă distrez punându-mi centura şi cascheta de oliţer ale tatălui meu, şi jucându-mă de-a soldaţii, cu medaliile prinse mândru pe cămaşă. I )ar, mai târziu, după naşterea copiilor mei, am început să îmi pun întrebări despre cine fuseseră şi de unde veniseră strămoşii mei. Interesul general tot mai mare pentru genealogie mi-a stimulat şi mai mult curiozitatea. Cercetându-mi arborele genealogic, am dat peste o bunică din Melboume care avusese paisprezece copii, dintre care numai şapte trecuseră de prima copilărie. Am aliat şi că străbunicul meu plecase din Irlanda spre Australia la bordul navei cu aburi Boyne, în 1850. în ceea ce mă privea, bunicul meu era doar unul dintre membrii unei familii extinse, împărţite între Australia, Irlanda şi Marea Britanie. Acestea erau informaţiile chiar şi după moartea tatălui meu, în 2001, când mi s-a dat sarcina de a-i cerceta documentele personale, pe care le păstrase într-un dulap metalic pentru dosare înalt, gri. Printre testamente, contracte şi alte documente importante, se aflau sute de scrisori şi fotografii vechi, colecţionate de bunicul meu - toate îndosariate atent, în ordine cronologică, întro mapă pentru documente.