Cruciadele

Cu nouă sute de ani în urmă, creștinii din Europa au purtat o serie de războaie sfinte (sau cruciade) împotriva lumii musulmane, luptînd pentru stăpînirea unui ținut sacru pentru ambele religii - Țara Sfintă. Această luptă sîngeroasă a făcut ravagii două secole de-a rîndul, remodelînd istoria Islamului și a Occidentului. în cursul acestor expediții monumentale, sute de mii de cruciați au străbătut întreaga lume cunoscută pentru a cuceri și a apăra un petic izolat de pămînt din ținutul în al cărui centru se găsea veneratul oraș Ierusalim. Erau conduși de oameni precum Richard Inimă-de-Leu, regele războinic al Angliei, și Ludovic al IX-lea, regele sfînt al Franței, ca să lupte în asedii istovitoare și bătălii înfricoșătoare ; trecînd prin păduri luxuriante și deșerturi, îndurînd foamea și boala, întîlnindu-i pe legendarii împărați bizantini și mărșăluind alături de crunții cavaleri Templieri. Cei care mureau erau socotiți martiri, în timp ce supraviețuitorii credeau că furtuna bătăliei și încercările pelerinajului le-au curățat sufletul de păcate. Apariția cruciadelor a impulsionat Islamul să acționeze, redeșteptînd atașamentul față de cauza jihadului (războiul sfînt). Musulmani din Siria, Egipt și Irak au luptat ca să-i scoată pe vrăjmașii creștini din Țara Sfintă - conduși de neînduplecatul despot războinic Zangi și de puternicul Saladin, întăriți de ascensiunea sultanului Baibars și a elitei sale de soldați sclavi, mamelucii, cîteodată ajutați de intrigile neîndurătorilor Asasini. Anii de conflict au produs inevitabil și o cunoaștere reciprocă, cîteodată chiar un respect nu lipsit de reticență și un contact pașnic prin intermediul armistițiului și comerțului. Odată cu trecerea deceniilor însă, focul conflictului s-a mai domolit și sorții au înclinat încetul cu încetul în favoarea Islamului. Cu toate că visul biruinței creștine a dăinuit mai departe, lumea musulmană a triumfat, asigurîndu-și o dominație de lungă durată asupra Ierusalimului și Orientului Apropiat.