Constantinopol, capitala Bizanțului

Cea de-a doua ediţie engleză a acestei cărţi vine la capătul unei călătorii. Prima ediţie a fost în bună măsură ideea lui Martin Sheppard şi a lui Tony Morris şi destinată editurii lor, Hambledon. După ce Hambledon a fost achiziţionată de Continuum, Michael Greenwood a mijlocit publicarea primei ediţii, în 2007. Când Continuum a fost preluată de Bloomsbury, Rhodri Mogford a fost foarte receptiv la ideea unei a doua ediţii. Îi sunt îndatorat pentru eficienţa cu care a pus în mişcare acest proces şi pentru generozitatea lui în privinţa dimensiunilor ei. Le sunt foarte obligat şi lui Grishma Fredric şi lui Ian Buck, care s-au ocupat de carte în faza de producţie. Noua ediţie este mai mare şi am profitat ca să îndepărtez unele erori ale versiunii originale. Îi sunt recunoscător lui Mark Lehnertz pentru îndreptarea numărului de hectare din prima ediţie, lui Toby Bromige şi lui Joseph Munitiz pentru că mi-au pus la dispoziţie informaţii noi, lui Jonathan Phillips pentru permisiunea de a include imaginea medalionului veneţian, celor patru redactori anonimi ale căror comentarii şi corecturi utile mi-au permis să văd cartea din unghiul de vedere al cititorului. Următorii editori şi instituţii mi-au dat permisiunea de a reproduce pasajele din casetele de text: Bloomsbury Publishing, Facultatea de Limbi şi Umanistică a Universităţii din Bruxelles, Institutul de Istoria Artei al Academiei de Ştiinţe a Republicii Cehe, Oxford University Press şi Taylor and Francis Group. Am făcut toate eforturile pentru a lua legătura cu deţinătorii de drepturi ale celorlalte extrase şi sper ca includerea acelor pasaje să fie acceptată ca utilizare conform uzanţelor. În fine, sunt enorm de îndatorat Facultăţii de Istorie a Royal Holloway pentru acordarea a două semestre de concediu sabatic, ceea ce mi-a permis răgazul să scriu fără constrângeri, şi mai ales lui Stéphanie Surrey pentru răbdarea cu care a pus în ordine chestiunile financiare. În rest, cartea reprezintă propriul meu punct de vedere asupra subiectului şi reflectă preferinţele şi aversiunile mele. Cititorii turci, sper, au să mă ierte pentru că am folosit „Constantinopol” până în 1926 şi „Istanbul” abia după aceea, iar cei greci, pentru că le-am atribuit bizantinilor versiuni internaţionalizate ale prenumelor şi că în general am preferat formele onomastice pe care le-am considerat mai potrivite.