Am fost secretara lui Goebbels

PREFAȚĂ de Thore D. Hansen Brunhilde 

Pomsel a fost printre puținii care au reușit să ajungă în imediata apropiere a unuia dintre cei mai mari criminali din istorie. În Ministerul Propagandei, condus de Joseph Goebbels, a lucrat ca stenografă, dactilografă și secretară. La scurt timp după ce Adolf Hitler a preluat puterea, s-a înscris mai întâi în Partidul Muncitoresc Național-Socialist German, pentru a-și asigura astfel o slujbă la Radiodifuziunea Germană. În 1942 s-a transferat la Ministerul Propagandei și Instrucţiei Publice, iar până la capitularea Berlinului, în mai 1945, a fost avansată și a ajuns până în anticamera ministrului și-n mijlocul elitei conducătoare a naționalsocialismului. Chiar și în ultimele zile de război, când trupele sovietice se aflau deja pe străzile Berlinului, ea dactilografia acte oficiale și, în loc să găsească un moment prielnic ca să fugă, a fost cea care a cusut steagul capitulării Berlinului. Mai bine de șapte decenii n-a vorbit cu nimeni despre toate acestea. În filmul documentar Ein deutsches Leben (O viață germană), regizorii Christian Krönes, Olaf S. Müller, Roland Schrotthofer și Florian Weigensamer au adus-o pe Brunhilde Pomsel în fața camerei de filmat și, folosind o tehnică impresionantă de filmare alb-negru, au lăsat-o să le povestească viața ei. Această istorie, spusă atât de târziu, surprinde și fascinează deopotrivă. Astfel, cartea se bazează pe amintirile ei, înregistrate în 2013. Ele au fost puse în ordine cronologică și corectate cu grijă din punct de vedere lexical și gramatical, acolo unde se impunea. Amintirile lui Brunhilde Pomsel încep cu anii copilăriei petrecute în Berlin, unde s-a născut în 1911. Ea povestește despre începutul Primului Război Mondial și despre tatăl ei, un om nu prea vorbăreț, care se întoarce în 1918 nevătămat din Rusia, despre educația severă pe care a primit-o și care a marcat-o definitiv, ea fiind cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei. Tatăl ei a fost un om taciturn, despre politică nu se discuta în casă. Brunhilde Pomsel a crescut într-unul dintre cartierele selecte ale Berlinului. Familia n-a dus lipsă de mâncare, în timp ce în restul Berlinului, la fel ca în toată Germania, situația materială a unui număr însemnat de oameni era deosebit de precară. Țara era zguduită de revolte, străzile erau pline de protestatari comuniști și național-socialiști, fiecare tabără cu viziunile ei politice extremiste, care provocau confruntări tot mai violente. Însă în Südende, o suburbie cu numeroase vile, aceste disensiuni treceau aproape neobservate. Privind retrospectiv, Brunhilde Pomsel consideră acum că indiferența pe care a afișat-o față de noua mișcare politică, partidul nazist, a fost elementul determinant pentru cariera ei. Iubitul ei de-o vară, Heinz, i-a făcut cunoștință la sfârșitul anului 1932 cu un ofițer merituos din Primul Război Mondial. 

Această întâlnire s-a dovedit hotărâtoare pentru tânăra femeie. Este vorba despre Wulf Bley, viitor jurnalist la Radiodifuziunea Germană și unul dintre primii membri ai partidului nazist, care o va lua sub aripa sa protectoare. Este același jurnalist care va comenta plin de emfază defilarea cu torțe din martie 1933, după victoria Partidului Muncitoresc Național-Socialist German, la care participă întreaga elită nazistă. La scurt timp după ce Hitler ajunge la putere, scriitorul ratat Bley o aduce pe Brunhilde Pomsel la Teatrul Național, unde suferă un eșec teribil ca dramaturg. Următoarea situație prielnică i se arată acestuia atunci când, ca membru al partidului nazist, i se oferă un loc de muncă, moment în care o obligă pe Pomsel să intre în partid, ca să o poată lua cu el ca secretară personală la Radiodifuziunea Germană. Radiodifuziunea fusese deja supusă epurării de către naziști, o mulțime de directori evrei fuseseră concediați și primiseră interdicția de a-şi exercita profesia. La scurt timp după aceea, Wulf Bley a fost mutat din nou, însă întâlnirea cu acest om a însemnat pentru Brunhilde Pomsel începutul unei ascensiuni care urma s-o ducă până în miezul puterii – începutul unei biografii ieșite din comun, despre care s-a hotărât să vorbească de-abia la o vârstă foarte înaintată. Chiar dacă a uitat multe din cele întâmplate în ultimii 70 de ani, evenimentele esențiale și punctele de cotitură i-au rămas vii în memorie. Aceste fragmente din viața ei tumultuoasă, dar și felul în care Brunhilde Pomsel vorbește despre propriile experiențe din vremea în care a lucrat la Radiodifuziune și apoi în Ministerul Propagandei nu sunt lipsite de contradicții semnificative. Există momente în care simți că-ți ascunde ceva, după care face o mărturisire într-un alt context – în asta constă farmecul relatării ei. Povestea de viață a lui Brunhilde Pomsel nu ne propune perspective istorice noi. Mai degrabă dorește să ofere un punct de vedere sincer din partea unei simpatizante a nazismului ce a trăit în acele vremuri, care trebuie să fie un avertisment pentru societatea actuală – și pentru noi toți. Este aproape incontestabil că acum – ca și atunci – ne aflăm într-o situație politică în care tendințele antidemocratice și populismul de dreapta se află în punctul în care pot deveni periculoase pentru societate și pentru sistemele democratice, adică sunt tot mai răspândite printre oamenii de rând.