Zodia Cancerului

Sa care se vede cum intră In Moldova un călător dîntr-o ţară depărtată şi cum Ilie Turculeţ nu-i asumai căpitan de steag, ci şi cetitor de stele Era la sfîrşitul lunii septemvrie care, în Moldova, se ehiamă brumărel, anul nou de la zidirea lumii 7188, iar de 3a Hristos 1679. Vara fusese fierbinte şi secetoasă. Bucatele puţine, cit îngăduise Dumnezeu să se facă, fuseseră strînse de mult de năcăjiţii pămînteni. In podgorii, culesul se isprăvea şi roada viilor fusese bogată, — de aceea începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou, trecînd printre costişe pleşuve şi ima- şuri arse. Măcar mîngîierea aceasta a vinului nu uitase Cel-a-toate-cumpănitor s-o agonisească Moldovei. După cum şi norodul cel prost zice : vinul e bun şi la bucurie, şi la scîrbă. Şi cum, deasemeni, psalmistul cel vechi adaogă : vinul veseleşte inima omului şi foloseşte mădularelor lui. De cîteva zile trecuse din Ţara Leşască hotarul un străin, care venea de mai departe şi urma, cu tovarăşi, drumul cel mare din valea Şiretului. Era un cuvios personagiu eclesiastic din ordinul sfîniului Augustin. Sub mantaua-i largă de postav întunecos se gîcea un trup, de şi scund, încă destul de voinic şi destul de sprinten ; iar de sub glugă privea o faţă blîndă cu trăsături fine şi spirituale. Şi alte semne ascunse ale întregii lui fiinţi dovedeau că haina aceea umilită nu acoperea un călugăr de rînd. Călărea pe-un murg mărunt bucovinean, împodobit, de-a dreptul pe păr, c-un lăvicer vrîstat, strîns c-o chingă de funie. 

Calul n-avea alte podoabe, nici scări : călătorul purta însă pinteni şi se ţinea ca un vechi călăreţ. Intr-aclevăr, călugărul acesta nu era numai fratele întru Hristos Paul; ci era domnul abate de Marenne, dintr-o familie veche franţuzească, scăpătată şi dăruită de Dumnezeu cu prea mulţi copii, însă şi cu destule protecţii la vremea lor. Domnia sa domnul abate de Marenne, după cit- se putuse înţelege de la servii lui aproape muţi, călătorea din Apus spre Răsărit la necredincioşi, ca să le ducă lumina cea adevărată. în realitate, poate, era însărcinat c-o solie tainică. Dar nimeni nu ştia că poartă o asemenea solie. Căci marchizul de Croissy, secretar al Regelui Soare la afacerile străine, îi încredinţase strict personal misiunea în cabinetul său din Paris, la mijlocul lunii august, şi domnul abate de Marenne era obişnuit cu asemenea însărcinări şi ştia să păstreze secretul. Neştiindu-se că-i vorba de un secret, nimeni de altfel nu încerca să-1 ispitească ; cel puţin deocamdată. Cei care nu credeau în opera-i de misionar tăceau zîmbind şi credeau ce pofteau. Oarecare greutăţi avusese pe drumurile nemţeşti, greutăţi în legătură mai ales cu poliţia foarte curioasă a măritului împărat Leopold; de aceea domnul de Marenne umblase încet şi păruse că se duce dintru-ntăi la miază-noapte ; dar, după ce păşise în Republică, leşii îl lăsaseră să treacă fără nici un năcaz, deoarece raporturile lor cu ţara franţuzească erau bune.