Procesul de la Nurnberg

Un proces precursor

 Iată o carte pe care cititorii și-o vor „rupe” din mâini. Mai că-mi vine să-l invit pe cel ce o deschide să treacă peste această introducere și să citească mai înî tâi cele scrise de Joe Heydecker și Johannes Leeb, pentru a se înî toarce apoi la prefață. Știu că va avea „nopți albe”. Știu că nu va putea să se despartă de acest volum până nu va parcurge ultima filă. Arareori o lucrare de gen reușește să înî trunească virtuțile literaturii-document (literatura faptului și nu a imaginarului) cu incontestabile calități de „suspense”. Joe Heydecker și Johannes Leeb se dovedesc adevărați maeștri ai genului, care tinde să capete preponderență înî interesul cititorilor, înî deosebi al celor tineri. Cert este că această literatură – înî că neinvestigată cum se cuvine de exegeți și necuprinsă ca fenomen recent înî criteriile esteticii – se bucură înî lumea contemporană de un interes din ce înî ce mai mare. Succesul cărților lui Cornelius Ryan, traduse și înî țara noastră de Editura politică, o demonstrează. Tinerii vor să știe, să afle, să-și clarifice problemele pe care și le pun înî legătură cu istoria cea mai recentă a omenirii și, înî deosebi, cu tot ceea ce a înî semnat ca fenomen paroxistic, fără precedent înî analele umanității, cel de-al doilea război mondial, ascensiunea fascismului italo-germano-nipon, obtuzitatea puterii lipsite de glorie oriunde s-ar manifesta ea, aplicarea înî relațiile internaționale a dreptului forței înî locul forței dreptului, genocidul la scară industrială, agresiunea gangsterească, înî șelarea, dezamăgirile, suferințele popoarelor europene.

O carte cutremurătoare. O carte pusă înî înî tregime sub pecetea obiectivității. O carte care a beneficiat de „patosul distanței”, căpătânduși dreptul la perenitate. Într-adevăr, Heydecker și Leeb desfășoară o înî treprindere mai mult decât temerară: aceea de a spune din nou ceea ce fusese deja spus, și nu o singură dată, ci de zeci de ori și înî zeci de moduri. Felul lor de a aborda o temă „bătută” este înî să de o frapantă originalitate. Tocmai aceasta îiî scutește pe autori de riscul repetării sterile, permițându-le etalarea unei maniere proprii de înî fățișare a evenimentelor prin folosirea cu inteligență și evocatoare forță de selecție a faptelor și a documentelor primului mare proces din seria celor 13 procese câte sau desfășurat la Nürnberg după cel de-al doilea război mondial. Iată de ce avem de-a face cu un proces precursor. Dacă cele relatate n-ar fi fost o crudă și cutremurătoare realitate, ne-am putea crede înî fața unui pasionant roman polițist. O arhitectură severă, un stil nervos, o penetra