Cei rămași și cei plecați

Emigrarea masivă și stabilirea iranienilor în afara țării constituie un fenomen relativ nou în societatea noastră. Deși este o realitate cu rădăcini istorice adânci, diversitatea și amploarea actuală a fenomenului sunt fără precedent. De-a lungul istoriei, schimbările sau crizele politice au atras emigrarea anumitor grupuri, care sau stabilit în diverse colţuri ale lumii. A fost vorba în general de categorii aparte de persoane, alcătuite, de pildă, din membri ai familiei regale care domnise anterior și susținătorii acesteia, din poeți sau personalități căzute în dizgrație, minorități care nu erau tolerate de cei care dețineau puterea, cum ar fi adepții maniheismului sau mazdakismului în perioada preislamică. Singura epocă istorică în care emigrarea iranienilor a atins un nivel comparabil cu cel din ziua de azi a fost perioada care a urmat cuceririi arabe a Iranului. Comunitatea parşilor din India, concentrată mai ales în Mumbai, este urmașa celor care au părăsit Iranul în acea vreme. Datorită asemănărilor culturale, destinația celor plecați a fost mai ales India și, ulterior, Turcia actuală. Numărul mare de poeți de limbă persană din India și Turcia otomană și influența persană înaceste culturi sunt o reflectare a prezenței iranienilor strămutați în aceste țări. Dacă luăm în discuţie tradiția călătoriilor în afara țării, trebuie să precizăm că, până acum un secol, acestea aveau loc mai mult în contextul ritualurilor religioase, cum ar fi pelerinajele la Mecca, Medina, Kerbala, Najaf, precum și în Siria sau Liban și, mai rar, în Cairo. Iranienii au început săcălătorească în Europa abia spre sfârșitul epocii qajare 1 , apogeul fiind atins odată cu trimiterea pe scară largă a tinerilor la studii în străinătate în timpul domniei șahului Reza Pahlavi. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial și în anii imediat următori, problemele și frământările din Europa au redus numărul iranienilor care călătoreau în străinătate, acesta cunoscând apoi o nouă creștere odată cu relativa stabilitate din anii 1950. De la mijlocul anilor 1960 și până spre sfârșitul deceniului următor, dezvoltarea economică a oferit condiții propice nu doar pentru plecarea la studii, ci și la muncă sau în scop recreativ. În această perioadă, puține din deplasările în afara țării se finalizau cu stabilirea în străinătate și majoritatea celor plecați se întorceau. Revoluția islamică a adus cu sine o răsturnare a tiparelor de până atunci ale emigrării. Cei care plecau din țară reprezentau acum categorii foarte diverse din punctul de vedere al circumstanțelor politice, sociale și economice, al destinației și al obiectivelor. Ar fi necesar un studiu amplu și aprofundat pentru a realiza o clasificare precisă a acestor grupuri. Așadar, emigrarea pe scară largă este de peste treizeci de ani una din realitățile pregnante ale țării noastre. Spre deosebire de perioadele anterioare, când, în general, cei plecați nu rămâneau în străinătate decât forțați de împrejurări, în prezent este dificil de găsit o familie din mediul urban care să nu aibă câțiva membri stabiliți în alte țări. Aceste circumstanțe au determinat o redefinire a modului în care se desfășoară relațiile între membrii unei familii, complet diferit de cel tradițional. În trecut, părinții, frații și surorile, și chiar şi verișorii, unchii și mătușile trăiau foarte aproape unii de alții, împărtășind aceleași experiențe. În ziua de azi, însă, se întâmplă adesea ca membrii apropiați ai aceleiași familii să nu se cunoască bine între ei și să trăiască în medii atât de diferite, încât să nu-și poată contura în minte o imagine corespunzătoare a situației celuilalt. Cei plecați păstrează vii amintirile idealizate ale unei copilării fericite care aparține unui alt timp, iar cei rămași plăsmuiesc tabloul unei vieți de vis peste mări și țări, care adesea nu seamănă deloc cu realitatea. Distanța în timp și spațiu are uneori un impact atât de puternic și durabil, încât legăturile de sânge și afective nu-i pot supraviețui. Înstrăinarea și prejudecățile îi îndepărtează și mai mult pe cei cândva apropiați, iar lipsa de înțelegere reciprocă, resentimentele și răceala ajung până într-acolo încât aceștia se transformă aproape în străini.