Bizanțul și cruciadele

Jonathan Harris revizitează istoria Bizanţului dintr-o perspectivă nouă şi, poate nu întâmplător, extrem de actuală. Imperiul din răsăritul Europei a fost excepţional de longeviv. Care să fie explicaţia? se întreabă istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populaţii, de multe ori puternice şi agresive, cu armate capabile să distrugă orice împotrivire. Şi se pare că soluţia salvatoare a fost, de cele mai multe ori, abila transformare a duşmanilor în aliaţi şi apoi integrarea lor în imperiu. Jonathan Harris este profesor de istorie a Bizanţului la University of London.

Cum ediţia a doua a volumului Bizanţul şi cruciadele a apărut în 2014, între timp s-a publicat un număr considerabil de noi lucrări importante – editări şi traduceri de texte, articole şi monografii. Am ţinut seama de toate acestea pentru ediţia a treia, cea de faţă, fiind semnalate în bibliografie şi în notele de subsol. În afara obligaţiei esenţiale de aducere la zi, raţiunea fundamentală a noii ediţii a fost aceea de a acoperi un spaţiu mai larg prin adăugarea de indici şi extinderea capitolelor, rezultatul fiind, îmi exprim speranţa, o carte mai cuprinzătoare, care investighează mai profund acest subiect. În timpul procesului de revizuire, m-am bucurat de mult ajutor din partea prietenilor şi colegilor. Le sunt extrem de îndatorat lui Martin Hall şi Georgios Chatzelis pentru sfaturile lor referitoare la pasajele în latină şi, respectiv, în greacă şi lui Thomas Asbridge, Jonathan Phillips şi Brian McLaughlin pentru permisiunea de a le folosi fotografiile. Cel care îmi este editor de mulţi ani, Rhodri Mogford, mi-a oferit ca de obicei susţinerea lui neobosită, în vreme ce mulţi alţii m-au susţinut cu spiritul lor pozitiv şi încurajator: Kate Cooper, Jonathan Phillips şi Steve Tibble, ca să mă opresc doar la ei. Mohammed Raffi, manager de proiect la Editura Bloomsbury, s-a ocupat cu profesionalism de procesul de producţie. În fine, noua ediţie nu ar fi fost posibilă fără rapoartele a doi referenţi anonimi şi fără comentariile şi întrebările studenţilor mei legate de primele două versiuni ale volumului pe care le au la dispoziţie la Royal Holloway. Unele aspecte ale cărţii au rămas neschimbate faţă de ediţia precedentă, şi în special raţionamentul principal care plasează reacţia bizantină faţă de evenimentele de la sfârşitul secolului al XI-lea în contextul culturii, concepţiilor şi politicii externe preexistente. Ca şi mai devreme, am ales, ori de câte ori a fost posibil, să citez din lucrări la zi şi accesibile, iar sursele primare trimit la traduceri în engleză, atunci când există, şi nu la original.