Zahei orbul

Pe treapta următoare, omul încearcă să lucreze el însuşi asupra sinelui, pentru a reactiva puterile duhului latente în el şi pentru a pătrunde, cu ajutorul lor, în fluxul spiritual universal. În acest stadiu, încercările sunt numeroase şi de toate tipurile. Se începe cu iluzia că o modificare fizică poate provoca o modificare spirituală (piesa Demiurgul, antiutopia alegorică Lobocoagulareaprefontalâ), se continuă cu mimarea comportamentului unui anume tip de personalitate, dorit, pentru a interioriza acest tip (piesa Gimnastica sentimentala:), până la regăsirea, în prezent, a arhetipului modelat în illo tempore, la începuturi (Căprioara din vis). Şi mai înaintată în practica comunicării universale e fiinţa care poate fi în acelaşi timp agent şi pacient al transformării, fiinţa cu dublă personalitate şi dublă înfăţişare (Schimnicul). Cum actul magic poate fi moralmente ambiguu, benefic şi malefic concomitent, siguranţa situării de partea binelui o dă comunicarea spirituală organizată de o credinţă religioasă. Cea de-a doua axă a operei lui Voiculescu se constituie din încercarea omului de a comunica cu energia spirituală absolută pe care o numim Dumnezeu. Şi pe această axă nuanţele sunt numeroase. Eficientă se dovedeşte, la nivel individual, rugăciunea puternic interiorizată, în care este angajată întreaga personalitate, prin care se poate atinge starea de transformare, de metanoia, regăsirea arhetipului marcând intrarea în fluxul energiei universale (PescarulAmin); iar la nivel colectiv, eficienţa provine din asumarea întregului rău din lume şi din sacrificiul personal pentru izbăvirea omenirii de rău prin reactivarea forţelor binelui, transformarea magului în Mântuitor (Ultimul Berivoi). Astfel de Schimbări la Faţă în lumină – semnul vizibil al energiei universale – sunt posibile; ele prefigurează învierea în lumina dintâi. Semnul lor în lirica lui Voiculescu este poemul iluminării, Taborul. Pe axa căutării metamorfozei spirituale în lumină se situează, pe o treaptă imediat inferioară povestirilor Pescarul Amin şi Ultimul Berivoi, lunga naraţiune Zahei Orbul. Este istoria călătoriei în căutarea luminii – semn fizic şi semn simbolic călătorie ajunsă până în pragul reuşitei, pânzLa pragul minunii, dar nedesăvârşită, cu un final rămas deschis, amânat până la Judecata de Apoi, suspendat între viaţă şi moarte de taina voinţei lui Dumnezeu. Lumina, simbol cu dublă semnificaţie, semn al prezenţei lui Dumnezeu în lume, epifanie a divinului, dar şi semn al transcendenţei divinului, se află în centrul întregii opere a lui Voiculescu. Dobândirea luminii semnifică descoperirea lui Dumnezeu. Calea spre dobândirea luminii e calea omului individual spre trăirea transcendenţei sau, dacă omul individual e considerat metonimic (pars pro toto) pentru umanitate, calea pe care înaintează lumea întru spiritualizare. În limba română, lume şi lumina provin din acelaşi cuvânt, latinescul lumen, marcând unitatea materiei cu spiritul. Pentru că lumina are, ştiinţific vorbind, o dublă natură, e materie şi energie concomitent. A dobândi coincidenţa materiei cu energia, a dobândi lumina, reprezintă simbolul fundamental al operei lui Voiculescu, punctul din centrul cercului. Absenţa luminii, orbenia, înseamnă vieţuire fără spiritualitate, mai prejos decât animalele, care se împărtăşesc şi ele din energia universală. Orbul în căutarea luminii nu este doar cel ce doreşte să întrezărească formele fizice ale lumii, ci acela care încearcă să se mântuie pătrunzându-se de voinţa divină.