Trilogia Cairoului, vol. 1-3

La miezul nopţii, se trezi, ca de obicei, fără ceas sau alt semnal, ci numai pentru că, atunci când se culca, îşi propunea să se scoale şi reuşea de fiecare dată. Câteva clipe nu-i veni să creadă că e trează; prin minte i se perindau frânturi de vise. Tresări speriată, aşa cum i se întâmpla de fiecare dată, de teamă că nu s-a sculat totuşi la vreme; clătină din cap încet şi deschise apoi ochii în bezna camerei. Nu avea niciun indiciu sigur în legătură cu timpul; strada de sub fereastră nu adormea până la ivirea zorilor; aceleaşi voci întrerupte, care ajungeau până la ea seara, de la clienţii cafenelelor ori de la stăpânii dughenelor, se auzeau şi la miezul nopţii şi chiar în faptul dimineţii. Nu avea niciun semn pe care să se poată bizui, în afară de ceea ce simţea ea. 

Tăcerea care domnea în casă îi spunea că soţul ei nu ciocănise în uşă şi bastonul lui nu lovise încă treptele scării. Se trezea la ceasul acela în virtutea unei obişnuinţe, care-i însoţise toată tinereţea şi care nu a părăsit-o nici la maturitate. Ca o soţie bună ce era, trebuia să se trezească la miezul nopţii, pentru a-şi aştepta soţul, care se întorcea de la vreo petrecere, să se ridice din pat şi să-i stea la dispoziţie până când el adormea. Rămase în aşternut, străduindu-se să alunge ispita somnului plăcut, rosti basmala1 , apoi ieşi de sub pătură şi, conducându-se după stâlpul patului şi după canatul ferestrei, ajunse la uşă şi o deschise. O rază palidă pătrunse înăuntru, trimisă de lampa aşezată pe o consolă, în salon. Ieşi, pentru a reveni imediat în dormitor cu lampa. 

Prin gura sticlei, flacăra desena pe tavan un cerc de lumină palidă, tremurândă, înconjurată de umbră. Puse lampa pe măsuţă, în faţa canapelei. Lumina slabă lăsa să se vadă forma pătrată a camerei încăpătoare, cu tavan înalt, traversat de bârne paralele. Era mobilată cu gust: un covor de Shiraz2 , un pat mare cu patru stâlpi de aramă, un dulap uriaş şi o canapea lungă, acoperită cu un covoraş în motive colorate. Se îndreptă către oglindă şi îşi aruncă o privire: basmaua maronie de pe cap se încreţise şi alunecase puţin spre ceafă, lăsând să i se vadă pe frunte nişte şuviţe ciufulite. Îi desfăcu nodul şi o îndreptă, acoperindu-şi părul, apoi îi legă din nou colţurile cu grijă. Îşi trecu palmele peste obraji, parcă pentru a alunga urmele de somn. Avea vreo patruzeci de ani.