Internetul nostru

Coperta cartii Internetul nostru
Titlu:
Internetul nostru
Autor:
Michael Patrick Lynch

Prefată

 Schimbările provocate de internet sunt uneori comparate cu cele aduse de inventarea tiparului. În ambele cazuri, descoperirile tehnologice au generat noi modalităţi de distribuire a informaţiei. Accesul la cunoaştere a devenit mai facil şi mai ieftin, ceea ce a condus la educaţia de masă, la dezvoltarea economiei şi chiar la revoluţia socială. Însă comparaţia cu inventarea tiparului diminuează oarecum semnificaţia schimbărilor aduse de internet. O mai bună comparaţie ar fi cuvântul scris. Scrisul este o tehnologie, un instrument. Totuşi, inventarea scrierii nu a reprezentat doar o schimbare în modul de distribuire a informaţiei şi a cunoaşterii. Este o nouă modalitate de cunoaştere. Scrisul ne permite să comunicăm de-a lungul timpului - atât cu noi înşine, cât şi cu alţii. Ne permite să externalizăm sarcinile memoriei şi, în consecinţă, să ne reducem încărcătura cognitivă. 

De pildă, nu cu mult timp în urmă, am descoperit o însemnare scrisă de tatăl meu şi lipită pe spatele unei drujbe vechi pe care o moştenisem de la el. De fapt, era mai mult decât o însemnare; era un mic eseu, în care prezenta în detaliu cum trebuie procedat cu o drujbă. Casa tatălui meu era înţesată cu astfel de însemnări. Le scria pentru a-şi aminti ce trebuie făcut pentru îndeplinirea anumitor sarcini ocazionale - înlocuirea filtrului de combustibil la maşina de tuns iarba, scoaterea din funcţiune a boilerului etc. Apoi lipea aceste însemnări într-un loc unde era sigur că le va găsi ulterior. Când eram adolescent, mi se părea jenant, însă acum le înţeleg rostul acestor însemnări. Era un om ocupat şi ştia că ar putea uita un mic secret pe care îl descoperise în timp ce făcea ceva pentru prima oară. Pe scurt, el dialoga cu sinele său viitor, dar în acelaşi timp îşi uşura sinele prezent de povara memoriei. Scrisul ne permite să facem acest lucru în microcosmosul nostru şi, de aceea, inventarea lui este una dintre cele mai importante realizări din istoria…..