Cruciada împotriva Sfantului Graal

Când Urban Verlag a publicat, la Freiburg, prima ediţie a Kreuzzug gegen den Graal (Cruciada împotriva Graalului), în 1933, cartea nu s-a transformat imediat într-un bestseller. însă elocvenţa ei i-a impresionat profund pe cei care au citit-o. Unul dintre cititorii emoţionaţi a fost Albert H. Rausch, câştigătorul din 1933 al premiului Georg Büchner, care a publicat sub pseudonimul Henri Benrath. Rausch a scris o introducere pentru cartea intitulată Kreuz und Graal (Crucea şi Graalul\ care a apărut în Baseler Nachrichten ceva mai târziu în anul respectiv.1 Poate că acesta a fost motivul pentru care Hans E. Günther Verlag a decis să republice volumul în 1964, la Stuttgart, sub îngrijirea lui Karl Rittersbacher, un discipol al Societăţii Teosofice a lui Rudolf Steiner. Ediţia lui Rittersbacher a coincis cu cea de-a douăzeci şi cincea aniversare a morţii lui Otto Rahn, în Munţii Tirolieni. De-a lungul anilor, unele cărţi de mare succes au menţionat Cruciada ca pe o sursă-cheie, deşi, în mod straniu, ea nu a fost niciodată tradusă în limba engleză.2 Acum, la şaptezeci şi trei de ani de la publicarea ei iniţială, datorăm această primă ediţie în limba engleză editurilor Zeitenwende din Dresda şi Inner Traditions din Vermont — şi indulgenţei soţiei mele. Autorul volumului, Otto Rahn, avea douăzeci şi opt de ani la momentul publicării. Ancorându-şi cercetarea în poezia trubadurilor, el a sperat să descifreze legenda Graalului şi să îl întreacă pe Heinrich Schliemann, veneratul arheolog din secolul al nouăsprezecelea, care a folosit Iliada lui Homer pentru a localiza străvechea cetate a Troiei. „Pentru a deschide porţile împărăţiei lui Lucifer, va scrie Rahn, trebuie să ai asupra ta un Dietrich [şperaclu]... Eu îl port la mine.“ Rahn era convins că opera epică Parsifal9 creată de Wolfram von Eschenbach în secolul al treisprezecelea, îi oferea cheia care urma să dezlege misterele catarilor medievali şi ale creştinismului lor eretic, dualist, în care era venerat ceva numit Mani. Potrivit lui Rahn, personajele descrise de Wolfram nu erau produsele imaginaţiei unui trubadur străvechi; ele puteau fi limpede identificate ca fiind catarii albigenzi, iar povestea lor urma să îl conducă la comoara lor pierdută — Grai (Graalul). îmbinând cu abilitate legende şi poveşti, istorie orală, religie, artă şi descrieri pline de culoare ale unora dintre cele mai frumoase zone ale Europei — regiunea sudului Franţei care încă este cunoscută sub numele de „ţinutul catarilor“ {le pays des Cathares) —, Rahn descrie brutalitatea cruciadei papale împotriva Franţei de Sud şi reprimarea sectei albigenzilor de către Inchiziţie. Vaticanul şi Parisul regal şi-au unit forţele pentru a distruge civilizaţia occitană în primul genocid al istoriei moderne, acuzându-i pe catari că venerau Mani sau Graalul şi respingeau crucea. Potrivit unor estimări, această cruciadă a ucis în jur de un milion de oameni.