Ca pestele in copac

Este mereu acolo. La fel ca pământul de sub tălpi. — Ei, Ally? Ai de gând să scrii, sau nu? mă întreabă doamna Hali. Dacă profesoara mea ar fi rea, mi-ar fi mai ușor. — Haide, zice ea. Știu că ești în stare. — Dacă v-aș spune că am de gând să mă cațăr într-un copac doar cu ajutorul dinților? Ați spune și atunci că sunt în stare? Oliver râde și se trântește pe pupitru ca și cum ar placa pe cineva la rugby. Shay oftează. — Ally, de ce nu poți să te porți și tu normal măcar o dată? Lângă ea, Albert, un copil voinic care se îmbracă în fiecare zi la fel - cu un tricou negru pe care scrie Flint - stă cu spatele drept. Parcă așteaptă să explodeze o petardă. Doamna Hali oftează. — Haide, nu-ți cer decât o pagină în care să te descrii pe tine. Nu mă pot gândi la nimic mai rău decât să mă descriu pe mine. Aș prefera să scriu despre ceva mai pozitiv. Cum e să vomiți la propria ta aniversare, de exemplu.

— Este important, zice doamna Hall. Ca să te cunoască noul profesor. Știu, si exact de aceea nu vreau. Profesorii sunt ca automatele în care bagi o monedă ca să-ți dea o mingiuță colorată. Știi exact ce vei primi. Și, în același timp, nu știi. — Și tot mâzgălitul acela al tău, Ally, continuă ea. Dacă nu desenai tot timpul, terminai tema până acum. Te rog să încetezi. îmi strecor jenată desenele sub foaia goală unde trebuia să scriu ce mi-a cerut. Mă desenam pe mine trasă dintr-un tun. Ar fi mai ușor decât la școală. Mai puțin dureros. — Haide, zice doamna Hali, împingând spre mine foaia de hârtie liniată. Străduiește-te! Șapte școli în șapte ani și toți profesorii sunt la fel. Oricât m-aș strădui, îmi spun că nu-mi dau silința suficient. Că sunt prea dezordonată. Că scriu cuvintele aiurea. Că le ortografiez diferit pe una și aceeași pagină. Iar pe mine mă doare capul. Mă apucă durerea de cap de fiecare dată când mă uit prea mult la strălucirea literelor negre pe foaia albă. Doamna Hali își drege vocea. Colegii mei iar s-au săturat de mine. Scaunele se freacă de podea. Copiii oftează tare. Poate ei cred că nu aud ce spun: Ciudată. Proastă. Ratată. Aș vrea ca profesoara să se ducă să vorbească cu Albert, o adevărată pagină de Google ambulantă, care ar lua o notă mai bună decât mine și dacă și-ar sufla nasul în foaie. Simt că mi se încinge ceafa.