Amintiri

Nu m-am gândit niciodată să-mi scriu memoriile. Și pentru că sunt întru totul conștientă că-mi lipsește orice talent literar, dar, mai ales, pentru că toată viața mea am fost atât de ocupată cu editarea operelor neuitatului meu soț, încât abia dacă-mi ajungea timp să mă mai ocup de alte lucruri legate de memoria lui. În 1910, când, din cauza sănătății tot mai șubrede, a trebuit să las în seama altora editarea operelor soțului meu, treabă care m-a preocupat atât de mult, și când, la insistențele doctorilor, am fost forțată să trăiesc departe de capitală, s-a creat în existența mea un mare vid pe care a trebuit neapărat să-l umplu cu ceva care să mă intereseze, simțind că altfel n-o să mai rezist. Trăind într-o izolare deplină, fără să iau parte deloc sau aproape deloc la evenimentele zilei, m-am cufundat încet-încet în trecutul care a fost atât de fericit pentru mine și asta m-a ajutat să uit pustiul și inutilitatea existenței mele de acum. 

Recitind caietele de însemnări ale soțului meu, ca și pe ale mele, am găsit în ele amănunte atât de interesante, încât fără să vreau mam gândit să le transcriu într-un alt limbaj decât cel stenografic (așa le însemnasem), cu atât mai mult cu cât am fost convinsă că ele îi vor interesa pe copiii mei, pe nepoți și poate și pe unii admiratori ai talentului neuitatului meu soț, doritori să afle cum era Feodor Mihailovici în viața particulară. Din aceste amintiri, pe care le-am scris fără nici o cronologie în decursul ultimelor cinci ierni (1911—1916), s-au adunat câteva caiete, pe care am încercat să le pun într-o oarecare ordine. Fără să garantez că amintirile mele vor fi captivante, pot să garantez în schimb că vor fi veridice și obiective în relatarea faptelor: memoriile mele se bazează cu precădere pe însemnări și sunt susținute de referiri la scrisori și la articole din ziare și reviste. Recunosc cu toată sinceritatea că memoriile mele suferă de multe păcate literare: povestirea trenează, capitolele sunt inegale, stilul vetust etc. Dar la șaptezeci de ani e greu să înveți un lucru nou și de aceea rog să mi se ierte aceste păcate în numele dorinței mele sincere și profunde de a-l prezenta cititorilor pe F. M. Dostoievski cu toate calitățile și lipsurile sale, așa cum a fost el în viața particulară.