Descarca "Prizoniera in Teheran" in format PDF de Marina Nemat

Un vechi proverb persan spune că „indiferent unde te afli, cerul este la fel”, dar cerul Canadei era complet diferit de cel din Iran. Avea un albastru mai intens și părea infinit, parcă ignorând orizontul. Am ajuns la aeroportul Pearson din Toronto pe 28 august 1991, într-o zi însorită. Fratele meu ne aștepta acolo. Eu, soțul meu și fiul nostru de doi ani și jumătate aveam să stăm cu el până ne găseam un loc de locuit. Deși nu-l văzusem pe fratele meu de doisprezece ani, l-am recunoscut imediat. În drum spre casă, priveam peisajul canadian, gândindu-mă că trecutul trebuie lăsat în urmă pentru a ne construi o nouă viață în această țară străină care ne-a primit. Am decis să mă concentrez pe supraviețuire pentru familia mea.

În cele din urmă, ne-am adaptat. Soțul meu a găsit un loc de muncă bun, am avut un al doilea băiat și mi-am luat permisul de conducere. Nouă ani mai târziu, în iulie 2000, ne-am cumpărat o casă cu cinci camere în afara orașului Toronto și am devenit canadieni de clasă mijlocie. Aveam grijă de grădină, îi duceam pe băieți la activități și organizam grătare cu prietenii. Dar am început să am probleme cu somnul. Amintirile din trecut, în special cele din închisoarea Evin din Teheran, unde am suferit tortură și durere, au început să mă bântuie. Pentru a face față acestui trecut, am început să scriu despre experiențele mele, transformând amintirile în cuvinte. Credeam că asta mă va ajuta, dar am realizat că aveam nevoie de mai mult. Nu puteam să țin manuscrisul ascuns.

Soțul meu a fost primul care a citit ceea ce am scris, deși nu știa detaliile perioadei petrecute în închisoare. După ce i-am dat manuscrisul, l-a lăsat sub pat timp de trei zile. Eram neliniștită, întrebându-mă dacă o să-l citească, dacă mă va înțelege și dacă mă va ierta că nu i-am împărtășit acele secrete. Când în cele din urmă l-a citit, m-a întrebat de ce nu i-am spus mai devreme. I-am răspuns că am încercat, dar nu am putut și l-am întrebat dacă mă iartă. El mi-a răspuns că nu are de ce să mă ierte și m-a întrebat dacă eu îl iert pentru că nu m-a întrebat niciodată despre acele experiențe.