Snoave sau poveşti populare pdf

1830 ianuarie se naşte la Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche, Petre Ispirescu, scriitor şi folclorist. Tatăl său Gheorghe avea o frizerie. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecută. De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme. „N-am trecut nici patru clase primare”, mărturiseşte Ispirescu lui J. U. Jarnic. Din iniţiativa mamei, Petre este deprins să citească de către dascălul Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor (pe atunci Bucureştii aveau 90 de cartiere).

1840 Petre Ispirescu îşi continuă studiile la cantorul Lupescu de la biserica Olteni.

1842 Băiatul învaţă „psaltichia” cu profesorul de muzică George Voiculescu de la biserica Domniţa Bălaşa. Curând, împreună cu alţi cinci elevi, el cântă în fiecare duminică la mesă şi câştigă astfel lunar, timp de doi ani de zile, câte 10 lei pe lună. Din pricina lipsurilor materiale, se vede nevoit, la 12 ani, să-şi asigure singur existenţa.

1844 Nereuşind să-şi desăvârşească instrucţia în şcoală, dar avid de cât mai multe cunoştinţe, Ispirescu intră ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu lucra câte 14 ore pe zi. 1848 Se califică în meseria de tipograf. Devine serios, stăruitor şi solitar. Patronul îi măreşte salariul şi responsabilităţile, iar duminicile îl invită să-şi petreacă timpul liber în familia sa, probabil, în speranţa de a-şi mărita fiica după dânsul.

1849 Pentru a o distra pe maică-sa întristată de doliul recent, Petre învaţă să cânte la ghitară. Înzestrat cu simţ artistic, scrie primele sale versuri. Dar continuă să creadă pe parcursul întregii vieţi, fără a putea fi satisfăcut: lipsa sa de instruire este prea mare. La fel şi în cazul prozei memorialiste, ca şi în cel al versurilor, încercările sale rămân îmbinări hibride de influenţe insuficient asimilate.

1853 Un amic în vârstă, medic, şi un negustor, un om retras de afaceri, îl învaţă franceza dându-i lecţii seara după lucru. Nopţile medita. Când avea timp scria pe tot felul de hârtii şi citea tot ce-i cădea în mână. 1854 Patronul său, de astă dată, îi propune s-o ia în căsătorie pe-o nepoată. Petre refuză, părăseşte tipografia şi se angajează la alta Copainig. Aici se tipăresc în traducere Atala, Paul şi Virgina, Swift, Rousseau, Dumas, Victor Hugo, Cervantes. Petre continuă să locuiască împreună cu mama şi-şi petrecea duminicile acasă; depune eforturi să citească Fabulele lui Florian în original. 1858 Acceptă să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, Corespondenţa secretă a principelui Vogoride, un text util al unui grup de partizani ai Unirii Principatelor. Poliţia îi arestează pe toţi participanţii afacerii, în afară de Ispirescu, care petrece trei săptămâni în închisoare, pierzându-şi serviciul şi rămânând astfel trei luni fără lucru. Abia la finele anului, Vasile Boerescu, participant al Unirii şi viitorul ministru de externe, îi oferi direcţia unei tipografii mai moderne, care poseda prima presă mecanică din Bucureşti şi imprima revista Naţionalul.

1859 Are loc Unirea celor două principate româneşti prin alegerea domnitorului Moldovei şi al Valahiei A. I. Cuza. Ispirescu urmăreşte cu interes evenimentele.

1860 La tipografie, el devine asociatul unei părţi egale: Boerescu deţine capitalul, iar Ispirescu direcţia şi activitatea. Lucrătorii şi clienţii îi poartă stima şi respectul. A fost perioada cea mai fericită din viaţa lui, mai luminoasă, în stare a bucura pe maica lui sărmană. Trăia în linişte şi pace, cu conştiinţa împăcată. 1861 Decide să se însoare. Îşi cumpără o casă pe strada Sălciilor, astăzi în plin centrul Bucureştilor. Activitatea sa de tipograf îl face să intre în contact cu scriitorii şi cu oamenii timpului său. (I. Ionescu de la Brad, N. Filimon, I. Ghica, D. Bolintineanu).

1862 Talentul său se dezvăluie însă în basme, căci limbajul popular îi era mai apropiat şi îl stăpânea ca un adevărat povestitor anonim. Primele basme, şase la număr, le publică în Ţăranul român la îndemnul lui N. Filimon. Este vorba de basmele Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel cu şapte capete, Fata de împărat şi pescarul, Fiul vânătorului ş. a. În acelaşi an tipăreşte şi prima culegere de basme astăzi devenită o raritate bibliografică.