Insula orfanilor

Așa era de fiecare dată când suna clopoțelul. Deen fusese cel care zărise mica barcă verde, apărând prin ceața care învăluia insula, tăind valurile albe. Deen ridicase clopoțelul și îl sunase pentru a-i chema pe ceilalți. Deen fusese singur, pentru scurt timp, știind că era din nou timpul pentru o Schimbare. La golf, s-au aliniat, fără suflare și privind spre mare, ca să privească barca venind în lumina apusului. Au așteptat ca niște stâlpi de gard inegali. Era Deen, care se înălța lângă Jinny și acum se apleca să pună ușor clopoțelul la loc pe cârlig, și micuțul Sam, lângă el. Era slabul Eevie, încruntat la apa care se clătina, ca și cum ar fi greșit cu ceva, și Oz și Jak, înghesuindu-se unul pe altul. Joon stătea înalt și drept la un capăt al rândului, cu privirea ațintită asupra mării, iar Nat aștepta răbdător lângă ea, cu o carte strânsă în mâini. Apoi era Ben, cu doar un an mai mic decât Jinny și aproape exact ca înălțimea ei, zâmbind ușor în timp ce privea apa cu răbdare.