Descarca "Fratii Karamazov (vol 1)" in format PDF de Feodor Mihailovici Dostoievski

În momentul acesta, când mă pregătesc să aştem pe hârtie viaţa eroului
meu, Aleksei Fiodorovici Karamazov {1}, mă simt oarecum încurcat. Şi iată de
ce: deşi spun că este eroul romanului meu, îmi dau seama că Aleksei
Fiodorovici nu e nici pe departe ceea ce se cheamă un om mare; mă aştept,
deci, să mi se pună o seamă de întrebări inevitabile, bunăoară: „Prin ce este
remarcabil Aleksei Fiodorovici al dumitale, de vreme ce lai
ales ca erou? Ce anume a făcut? Cine îl cunoaşte şi prin ce a devenit el cunoscut? De ce eu, cititor, trebuie sămi
pierd vremea cercetând viaţa lui?”
Întrebarea din urmă este cu atât mai dificilă cu cât naş avea altceva de
răspuns decât: „Poate co să vă daţi seama din roman”. Dar dacă citind
romanul, asta no să se întâmple, lumea nu va fi de acord cu însemnătatea lui
Aleksei Fiodorovici al meu? O spun fiindcă mie teamă că, din păcate, aşa va fi.
Pentru mine este întradevăr un om cu totul deosebit, dar am cele mai mari
îndoieli că voi reuşi săl conving pe cititor că Aleksei Fiodorovici este, probabil,
un aşanumit om de acţiune, dar care se manifestă întrun fel destul de vag, de
nedefinit. De altfel, nici nu cred că sar putea în ziua de azi să pretindem unui
om ca în tot ce face să urmărească un ţel precis. Un lucru totuşi e sigur şi
anume, că eroul meu este un om original, dacă nu chiar ciudat. Originalitatea
şi ciudăţenia lui însă mai mult îi dăunează decât îi conferă vreun drept la
atenţia semenilor săi, mai ales în timpurile noastre, când lumea caută să
asocieze cazurile particulare şi să descopere o semnificaţie cât de cât generală
în haosul care domneşte pretutindeni. Iar un om ciudat este, de cele mai multe
ori, un caz particular, izolat. Nui
aşa?
Dacă nu sunteţi însă de acord cu ultima afirmaţie şimi
veţi răspunde:
„Ba nu, nui
aşa”, sau „Nu totdeauna e aşa”, atunci sar
putea sa mă simt ceva
mai liniştit în ce priveşte importanţa eroului meu, Aleksei Fiodorovici. Fiindcă
un om ciudat nu numai că „nu este totdeauna” un caz particular, izolat, ci, de
multe ori, sar
putea ca tocmai el să deţină cele mai caracteristice trăsături ale
epocii respective, în timp ce contemporanii lui să fi fost smulşi cu toţii, dintro
cauză ori alta, de o răbufnire năprasnică de vânt din ansamblul vieţii.
La drept vorbind, aş fi putut foarte bine să renunţ la toate aceste lămuriri
destul de anoste şi de confuze şi să încep romanul fără nici un fel de preambul,
zicândumi:
dacă e sortit să placă, lumea o săl
citească şi aşa. Nenorocirea
este însă alta şi anume, că biografia eroului meu e una singură, iar aici avem
dea
face cu două romane {2}. Mai important mi se pare a fi cel deal
doilea
dintre ele, care înfăţişează viaţa actuală a eroului meu, ceea ce face el chiar în
clipa de faţa, în timp ce primul roman prezintă lucruri petrecute încă acum
treisprezece ani şi nici nu e, de fapt, un roman, ci numai un moment din prima
tinereţe a eroului. Nu mă pot lipsi totuşi de el, fiindcă multe dintre
împrejurările zugrăvite în cel deal
doilea roman nar
putea fi altfel înţelese cum
trebuie. Lucru ce mă pune întro
încurcătură şi mai mare decât cea despre care
vorbeam mai înainte: din moment ce eu însumi, biograful, consider că şi un
singur roman ar fi încă prea mult pentru un erou atât de modest şi de nedefinit
ca al meu, cum îmi permit în cazul acesta să mă prezint cititorului cu două şi
în ce fel justific asemenea înfumurare din partea mea?