Arzi, vrăjitoareo, arzi… Vocea îi răsună în minte ca o şoaptă lugubră şi cavernoasă. Raine Tallentyre se opri în capul scărilor care duceau la pivniţă. Prevăzătoare, atinse balustrada cu vârful degetelor; contactul se dovedi edificator. Vibrând de cruzime şi patimă malefică, vocea murmură gros, din nou: . Nu există decât un singur mod de a ucide o vrăjitoare. Pedepseşte-o. Fă-o să sufere. Arzi, vrăjitoareo, arzi… Era aceeaşi voce pe care o auzise când se atinsese în trecere de bufetul din bucătărie, în urmă cu câteva minute. Şoaptele evocau adâncul întunericului, abisul fricii şi puterea focului mistuitor. Urmele unei energii paranormale erau foarte proaspete în jurul ei. Un individ cu tulburări psihice profunde trecuse recent prin această casă. Măcar de-ar fi fost vorba despre un degenerat, care să se limiteze la diverse fantezii denaturate depănate doar în mintea lui. Dar Raine Tallentyre avea suficientă experienţă, încât să ştie că lucrurile nu stăteau, probabil, aşa. Nemernicul acela era capabil de cele mai josnice atrocităţi: un monstru uman.a