1. Între nori şi-ntre pământ
Sfori de apă cad pe rând! (ploaia)
2. Care floare
Are gheare
Şi parfumul cel mai tare? (trandafirul)
3. Clopoţel mititel
Cine sună lin din el?
Nimeni! Nimeni!
Numai vântul,
Clătinându-l, legănându-l,
Dă de veste-n toată ţara
Că soseşte primăvara. (ghiocelul)
4. Iarna-n frig, vara la soare,
Neschimbat e la culoare! (bradul)
5. Dacă-l uzi, el face spumă
Şi-ţi alunecă din mână! (săpunul)
6. Ce lucru poate să ţină:
Zahăr, grâu, mălai, făină? (sacul)
7. Seamănă cu-n castravete
Dar e galbenă, nu-i verde.
Maimuțică de-ar avea
Toată ziua ar mânca. (banana)
8. Iarna-i palid sub un nor,
Vara e dogoritor,
Luminează și-ncălzește.
Cine e? Haide, ghicește! (soarele)
9. Are zeci de ace groase
Dar nu ţese nici nu coase. (ariciul)
10. Vara umblu după miere,
Iarna dorm să prind putere. (ursul)
11. N-are roți, n-are picioare
Mă duce iute la vale.
Dar pe deal de voi urca
Trebuie s-o duc eu pe ea. (săniuța)
12. Felinar cu trei culori
I-ajută pe trecători. (semaforul)
13. Cenușiu, cu ochi sticloși
Și cu colții fioroși
Umblă-n haită prin pădure
Și oițe-ar vrea să fure. (lupul)
14. Nu e pasăre dar zboară,
Și poartă nume de floare. (liliacul)
15. Animal cu chip de om
Țopăie din pom în pom. (maimuța)
16. Apar noaptea, fără să fie chemate, dispar dimineața, fără să fie furate. (stelele)
17. Nu-i pisică, nici motan. E dungat și roșcovan. (tigrul)
18. Ți-e prieten credincios,Chiar și când nu-i dai un os? (câinele)
19. Bate, dar nu-i inimioară
Îmi arată cum mai trece
Timpul din zori până-n seară
Pe cadran are si-un…zece. (Ceasul)
20. Cine isi câştiga banul
Mânuind atent volanul? (Șoferul)
21. Ne învață să citim
Să scriem, să socotim
Vorbe bune să rostim
Și cuminți mereu să fim. (Învățătoarea)
22. Fără pânză, acuarele
E maestru la vopsele
Toată ziua el vopseşte
Pereţii îi împodobeşte. (Zugrav)
23. Cu bonetă și halat
Nu e doctor la palat
Dar din mâna lui măiastră
Iese pâinea cea gustoasă. (Brutarul)
24. Te ascultă, te consultă
Și apoi pe-un bilețel
Îți prescrie-un siropel
Să te faci bine cu el. (Doctorul)
25. Cine zboară făr’ să zboare
Și ne poartă peste mare,
Peste munţi, peste oceane
Aţi ghicit? Cine e oare? (Pilot)
26. Când te duci la magazin
Se uită în coșul plin,
Își spune cât să plătești
Și ce rest ai să primești. (Vânzător)
27. Chip de om, dar minte n-are
Nici nu cere de mâncare,
Știe jocuri mii și mii,
E iubită de copii. (Păpușa)
28. . N-are gură, dar vorbește
Și deloc nu obosește.
Și în fiecare zi îți spune
Tot ce se petrece-n lume. (Radioul)
29. Flori de gheață la fereastră
Copii-s la sobă-n casă!
Derdelușul s-a albit,
Ce anotimp a sosit? (Iarna)
30. Am văzut azi în grădină
Cum o minunată zână
Iar dă viață la natură
Cine-i oare acea făptură? (Primăvara)
31. Peste case numai ploaie,
Pleacă păsări călătoare
Frunze-ngălbenite, droaie,
Care-i anotimul, oare? (Toamna)
32. Despre vară povestește
Ziua toată dogorește,
Rod bogat el pârguiește,
Cine este, hai, ghicește?! (Soarele)
33. Când o tai, e cu temei,
De ce plângi de mila ei? (Ceapa)
34. Frunză n-are,
Nu-i nici floare.
În păduri și pe ogor
Stă mereu într-un picior. (Ciuperca)
35. Cu privirea ei severă,
De profesor supărat,
I s-a dus buhul că numai
Noaptea iese la vânat. (Bufnița)
36. Umblă moșul prin pădure
Să culeagă fragi și mure.
Pe vâlcea și pe cărare
Se vaită mereu că moare. (Ursul)
37. Voinicel, cu cornișoare, Își duce casa-n spinare. (Melcul)
38. Făt-Frumos pe el călare. Trece zilnic la plimbare. (Calul)