Descarca "Sa bati din palme cu o singura mana" in format PDF de Richard Flanagan

Într-o epocă îndepărtată, ascunsă de vălul uitării, într-un tărâm transformaț în mlaștină, într-un anotimp înghițit de amintiri, pe o insulă despre care știu puțini, povestea ia naștere. Într-un moment premergător acelui înveliș de nea ce a șters definitiv urmele lăsate în urmă. Sub un cer întunecat, când lumina lunii și stelele sunt acoperite, când întunericul fără de umbre se întinde vast peste pământul ce mai murmură încă. În acel instant magic, când timpul pare să stea în loc, încălțările roșii strălucitoare ale Mariei Buloh ating ultima treaptă, acoperită de zăpadă, a unei cabane din lemn. În acel moment, când se îndepărtează de adăpost, Maria realizează că distanța parcursă este deja prea mare pentru a se mai putea întoarce. Există legende care spun că în acea noapte a fost răpită de vijelia furioasă, că furtuna ce ștergea totul în drumul său a luat-o și a purtat-o precum un înger către pădurea vecină așezării lor, că a zburat ca un spectru către sălbăticiile ce se întindeau dincolo de acel loc ce ardea ca o rană recentă. Dar, desigur, acestea sunt doar povești. Alții afirmă chiar că s-a transformat în tempesta ce avea să-i devasteze pe toți. Dar peste astfel de furtuni înspăimântătoare nu poți să te înalți, ca în vis. În fața unei asemenea vijelii nu poți decât să rezisti, și exact asta a făcut Maria Buloh, fiind în esență o femeie practică, nu una care să-și ia zborul, indiferent de zvonurile care circulă. Ea a înfruntat vântul ca pe un zid ce putea să se prăbușească în orice moment asupra ei și s-a înfășurat în paltonul ei uzat, mohorât, strâns pe trupul ei fragil. Dar să nu grăbim povestea, căci vântul a început să sufle cu adevărat abia când a părăsit așezarea. Și drumul ei era încă lung până să ajungă atât de departe.