Primele 20 de minute

Un corp în mișcare

 A spune că omul s-a născut să alerge a devenit un truism și poate că așa este în cazul unor politicieni pe care i-am văzut arătându-și posteriorul, deși în copilărie trebuie să fi fost tare cuviincioși. Pentru noi, toţi ceilalţi, noţiunea este discutabilă. Să analizăm cele mai recente dovezi. Nu demult, biologi de la Universitatea Utah împreună cu zoologi de la Universitatea Friedrich Schiller din Jena, Germania, și alţi cercetători au început să studieze modul în care se mișcă omul și cât de diferită este locomoţia noastră de cea a gheparzilor sau a gazelelor, care au un mod foarte fluid de a alerga. Cercetătorii au echipat voluntari, majoritatea sportivi antrenaţi, cu vârste între 20 și 50 de ani, cu măști care să le măsoare consumul de oxigen și i-au pus să meargă, respectiv să alerge pe benzi de alergat. Fiecărui voluntar i s-a cerut să alerge și să meargă în trei moduri diferite: cu aterizare pe ambele călcâie, pe bolta plantară și pe vârfuri. Acum câţiva ani, unii cercetători au sugerat că omul aleargă cel mai eficient, adică având cel mai redus consum de oxigen, când aterizează pe pernuţa piciorului sau pe vârfuri. În mișcarea umană, eficienţa este un deziderat, la fel ca în cazul mijloacelor de transport, întrucât înseamnă un consum mai mic de combustibil pe o distanţă dată. La fel ca o mașină cu consum redus, o mașinărie umană mai eficientă are nevoie de mai puţină energie decât una ineficientă pentru a parcurge același număr de kilometri. Economia de combustibil este foarte importantă în decursul evoluţiei. A putea merge distanţe lungi cu mai puţină hrană decât vecinul, Homo sapiens, însemna să poţi fugări îndelung vânatul și să mai ai apoi energia de a întreţine relaţii fizice, pentru a-ţi transmite ADN-ul generaţiei viitoare. Ideea că omul s-a născut să alerge se bazează în parte pe faptul că alergarea, mai ales dacă aterizarea se face pe vârfuri, este un mers mai eficient și că, apelând la ea, puteam alerga cu ușurinţă ore întregi, fugărindu-ne prada.

 Dar în acest studiu, alergatul nu s-a dovedit nici pe departe cel mai eficient tip de mers uman. Nu a contat dacă atletul a aterizat pe vârfuri, pe pernuţa piciorului sau pe călcâie. Datele au arătat că alergarea nu este eficientă din punctul de vedere al economiei de combustibil. Dimpotrivă, mersul este. La o marjă considerabilă, mai ales atunci când atleţii au aterizat întâi pe călcâie, mersul a fost pentru oameni cel mai economic mod de a se mișca. Aceasta ne îndepărtează de majoritatea animalelor. Gazelele rareori merg și nici nu prea reușesc. Ţopăie necontrolat, aterizând pe vârfuri. Autorii au conchis: „Mergem într-un mod extrem de eficient. Nu suntem alergători eficienţi. Consumăm mai multă energie când alergăm decât un mamifer obișnuit de talia noastră“. Într-un mod cât se poate de convenabil, așa cum s-a dovedit, omul cavernelor vâna la pas. Când cercetătorii au urmărit recent niște vânători din Africa, viteza medie a fost de 6,11 kilometri pe oră, egală cu a mersului pe jos. „Ideea că toţi oamenii s-au născut pentru a alerga nu este știinţifică“, ne spune zoologul dr. Karen Steudel, de la Universitatea Wisconsin-Madison, care a desfășurat câteva studii despre evoluţia locomoţiei la oameni și animale. „Istoria evoluţiei demonstrează clar că omul s-a născut să fie activ“, adaugă ea. A sta întrun loc nu era o strategie eficientă de supravieţuire, când felinele și mamuţii dădeau târcoale, iar hrana era în mișcare. „Este singurul lucru sigur pe care-l știm deocamdată, dar noţiunile se schimbă odată cu noile descoperiri. Trebuie să mai verificăm peste o lună“, continuă ea. Aceasta este o carte despre corpul dumneavoastră în mișcare. Este și o carte despre schimbare, fiindcă ceea ce învăţăm astăzi despre un trup în mișcare este în sine o ţintă mobilă. Ştiinţele sportive nu au fost niciodată atât de efervescente.

 Fiecare săptămână aduce o nouă descoperire care subminează o altă practică înrădăcinată (și deseori îndrăgită) de a face sport. Cine ar fi crezut odinioară că masajul nu ajută la refacerea mușchilor obosiţi? Sau că laptele cu ciocolată ajută? Ani întregi, ni s-a spus că este imposibil să bei prea multă apă în timpul unui maraton, dar s-a dovedit că excesul de apă poate ucide la propriu. Poliloghia poate continua. Exerciţiile de stretching dăunează mușchilor, dar alergatul face bine la genunchi. Ridicarea greutăţilor ne face inteligenţi. Chiloţii norocoși chiar funcţionează. Este posibil ca genele dumneavoastră să fie de vină pentru lipsa chefului de a face mișcare. Iar oamenii s-au născut ca să se plimbe. Să deţii un trup este un lucru fascinant, dar și complicat. De fapt, n-ar trebui să fim surprinși de faptul că înţelegerea noastră cu privire la un corp în mișcare este în permanentă schimbare. Trupul este o mașinărie uimitor de complicată. Mecanismele ce se pun în mișcare doar ca să ridicăm un deget sunt incredibile. Mușchii se întreţes cu nervi, tendoane, ligamente și oase. Colagenul se întinde peste sarcomere. Cartilajul împiedică frecarea oaselor între ele. Atunci când iniţiază mișcarea, creierul este inundat cu o infinitate de răspunsuri de la mușchi, ochi, piele, diverși lobi ai săi și alte sisteme. Lichidele se plimbă prin celule. Procese biochimice izbucnesc. Ficatul se implică și el. Timp de mulţi ani, caracteristicile acestui proces au provocat derută. Oamenii de știinţă nu aveau instrumentele necesare pentru a stabili anumite aspecte ale modului în care corpul omenesc face mișcare. Organele și sistemele biologice erau inaccesibile sau inadecvate studiului. Dar acum, date fiind progresele rapide din microscopie, neurologie, radiologie, chirurgie, imagistică biomecanică tridimensională și din alte domenii, putem realiza măsurători și privi în interiorul corpului omenesc așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată. Gândiţi-vă doar la câte am aflat despre creier în ultimii ani. Examinat cu echipamentul imagistic standard, creierul, protejat în craniul dens și osos, nu părea să facă mare lucru, oricât de intens ar fi gândit cineva sau oricât de elaborat s-ar fi mișcat. 

Dar odată cu apariţia aparatelor de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională (IRMf), oamenii de știinţă pot vedea din exterior operaţiunile creierului – ce porţiuni sunt stimulate cu impulsuri electrice în timpul mișcării și ce porţiuni sunt remodelate de mișcare. Fiindcă, luaţi aminte la acest fapt, așa cum cele mai recente studii ne asigură în mod categoric, nici o parte a trupului nostru nu este statică. Dacă ne mișcăm suficient, mușchii se modifică și cresc. La fel și mintea noastră. Creierul iniţiază mișcarea. Dar, la rândul său, se reface prin mișcare. Se nasc noi celule; noi vase de sânge înmuguresc. Același proces acționează în tot organismul. Fiecare celulă din corpul nostru este influențată de mișcare. Însuși ADN-ul nostru se modifică. Așadar, faceţi mișcare. Ştiinţa de vârf din domeniul mișcării evidenţiază ca un lucru de o importanţă crescândă faptul că lipsa de activitate este pentru corpul omenesc un lucru nenatural și neînţelept. Rata mortalităţii crește când oamenii stau. Numărul centimetrilor din talie crește și el. Nefericirea se amplifică. Conform unui calcul recent, speranţa de viaţă din SUA și Europa va scădea în umătorii zece ani, pentru prima dată în istoria modernă, în mare parte din cauza faptului că oamenii nu fac suficient sport (dar și fiindcă fumează și mănâncă prea mult).