In opinia lui Emmaline, dragostea făcea din ea o femeie specială. Dragostea făcea orice femeie să fie frumoasă şi transforma bărbatul într-un prinţ. O femeie care avea parte de dragoste în viaţă era la fel de bogată ca o regină, pentru că inima ei era preţuită. Flori, lumânări, lungi plimbări sub clar de lună printr-o grădină tainică… Ofta numai gândindu-se la toate acestea. Să danseze în lumina lunii, într-o grădină retrasă, acesta era idealul ei când venea vorba despre romantism. Îşi putea imagina totul– mirosul trandafirilor de vară, muzica răzbătând prin geamurile deschise ale unei săli de bal, felul în care lumina arunca reflexii argintii peste peisajul din jur, ca în filme. Felul în care inima ei va bate (exact cum bătea acum, când doar îşi imagina). Îşi dorea să danseze în lumina lunii, într-o grădină tainică. Avea unsprezece ani. Şi tocmai pentru că îşi putea închipui atât de clar cum ar trebui să fie totul– cum urma să fie –, le descria scena, în cele mai mici detalii, prietenelor sale. Când dormeau toate acasă la una dintre ele, discutau cu orele despre orice, ascultau muzică şi se uitau la filme. Puteau să stea de vorbă până târziu dacă voiau sau chiar toată noaptea. Deşi nici una dintre ele nu reuşise să facă asta. Încă. Când dormeau acasă la Parker, aveau voie să stea sau să se joace pe terasa dormitorului ei până la miezul nopţii, dacă vremea era bună. Primăvara, anotimpul ei preferat, îi plăcea să stea pe terasa dormitorului şi să simtă parfumul grădinilor de pe domeniul Brown şi mirosul de iarbă proaspătă, dacă fusese tăiată de grădinar în acea zi. Doamna Grady, menajera, le aducea biscuiţi şi lapte. Sau, câteodată, prăjituri. Iar doamna Brown apărea din când în când să vadă ce mai fac.