Nu există părinte fericit

A fi părinte este o mare aventură. Este minunat... şi, să îndrăznim să o spunem, foarte dificil, atât fizic, cât şi emoţional. Fiecare visează la copiii săi. Apoi ei se nasc. Chiar dacă suntem copleșiți dincolo de aşteptările noastre de fericirea pe care ne-o aduc, se întâmplă şi să ne cufundăm în deznădejde și neputință. Proaspeții părinți sunt adesea dezarmați când se confruntă cu intensitatea emoțiilor care-i asaltează, cu complexitatea noii lumi în care pătrund. Laurence, asistentă maternală, nu și-ar fi închipuit vreodată că va fi destabilizată într-o asemenea măsură. Răbdătoare, disponibilă, competentă cu copiii altora, în fața fiicei sale se surprinde înfuriindu-se. Este disperată pentru că nu-i poate oferi Lolei ceea ce le-a dat atât de mult altora şi se judecă negativ: „Nu sunt o mamă bună". Pe umerii părintelui apasă atâtea lucruri! El este responsabil de educația, protecția şi sănătatea copilului său. Ba chiar consideră că îi revine sarcina de a-i asigura fericirea şi succesul.

„Ce noroc aveți!" exclamă oamenii când află că progenitura ta a făcut studii reuşite şi se căsătoreşte. De parcă ar fi aşa de simplu! În realitate, imensa majoritate a părinților, inclusiv cei care par să fi avut ,mult noroc", au muncit, au avut îndoieli, s-au lovit de perioade de împotrivire, de criză... şi de eşecuri. Mitul copilului perfect şi al părintelui care ştie ce trebuie făcut pentru a obține perfecțiunea este întreținut de numeroase scrieri despre „cum să reuşeşti cu copilul tău ca şi cum ai reuşi o rețetă de tort cu ciocolată"1. Dacă un copil nu ne îndeplineşte aşteptările, dacă se dovedeşte imperfect, poate să ne fie ciudă pe el pentru această imagine deformată a noastră pe care ne-o reflectă. Fiindcă, întrucâtva, copilul este oglinda noastră. Avem tendinţa de a-l considera o prelungire a noastră, o parte din noi. Proiectăm asupra lui persoana noastră actuală şi aşteptăm de la el să fie aşa cum ne-am fi dorit noi să devenim. Poartă eul nostru idealizat. În mod inconştient, îl încărcăm cu sarcina de a ne repara imaginea. De aceea, orice dezamăgire ne afectează profund.