Recunosc că am fost un prost. Am ajuns cu mașina mea Honda Acura într-un șanț pentru că încercam să fac prea multe lucruri deodată. Ascultam albumul "The Bends" de la Radiohead la volum maxim în timp ce conduceam spre casă, trecând limita de viteză, fiind întârziat, ca de obicei. Manevram volanul cu mâna stângă, iar cu dreapta mă jucam pe Blackberry-ul meu, verificând e-mailurile, în speranța că am încheiat vreo afacere importantă. Majoritatea e-mailurilor erau despre plecarea vicepreședintelui nostru, Crawford, care tocmai se transferase la Sony. Apoi, telefonul meu a început să sune. Am aruncat Blackberry-ul pe scaunul pasagerului și am răspuns la celălalt telefon. Tonul de apel îmi indica că era soția mea, Kate, așa că nu m-am deranjat să dau volumul muzicii mai încet; am presupus că mă suna să mă întrebe când ajung acasă, să știe când să înceapă să pregătească cina. Ultima vreme, era obsedată de tofu, orez brun și napi, lucruri sănătoase, dar cu un gust îngrozitor, după părerea mea. Nu i-aș fi spus asta niciodată. Dar nu de asta mă sunase. Am înțeles imediat după tonul vocii ei că plânsese și știam motivul înainte să îmi spună.
— DiMarco a sunat, a zis ea.
DiMarco era medicul nostru de la Boston IVF, care încerca de doi ani sau chiar mai mult să o ajute pe Kate să rămână însărcinată. Nu aveam mari speranțe și eram sceptic în privința întregului proces, considerând că tehnologia avansată era pentru gadgeturi, nu pentru conceperea de copii. Totuși, vestea m-a lovit ca un pumn în stomac. Cel mai rău era efectul pe care îl va avea asupra lui Kate, care și așa nu era în cea mai bună formă din cauza hormonilor. Asta o va devasta complet.
— Îmi pare rău, i-am zis. Dar ea mi-a răspuns că nu putem încerca la infinit, că cei de la clinica IVF sunt preocupați doar de statisticile lor, iar noi nu arătăm bine în ele.
— Katie, e doar a treia noastră încercare cu IVF, i-am spus. Avem o șansă de aproximativ zece procente în fiecare ciclu, nu? Vom continua să încercăm, draga mea. Asta e tot ce putem face.