DE CÂND eram foarte mic, am ș tiut că există o boală în mine, ceva care mă făcea întunecat ș i diferit. Am învăț at ș i cum să o ascund. Nu e loc pentru aș a ceva în familia mea. Părinț ii mei erau iubitori, dar stricti ș i vigilenț i. Ei se aș teptau la mulț i dintre noi – fraț ii ș i surorile mele ș i eu – ș i i-am iubit, eram înfricoș aț i de ei. Ei erau zei pentru noi. Nu prea erau de bătut; o lovitură pe fund a fost cam la fel de rău ca a fost ș i nici măcar asta nu se întâmpla des. Era aspectul rară de dezamăgire din ochii lor care durea atât de tare încât am face orice pentru a o evita. Surorile ș i fraț ii mei – Emilie, Francois, Odette ș i Jules – au reuș it pentru că nu s-au născut cu diavolul înăuntrul lor. Au crescut fericiț i ș i normali. S-au căsătorit ș i au avut copii. Nu au vrut niciodată să violeze ș i să tortureze pe nimeni. Da, aș a e. Din câte îmi amintesc, am vrut să fac lucruri foarte rele oamenilor.

Nu toț i oamenii, ț ine cont. Doar oameni care nu i-au plăcut. Grădinarul care mi-a dat câinele cu piciorul pentru că a săpat în paturi de flori. Dădaca care i-a spus fratelui meu mai mic o poveste cu fantome ș i l-a făcut să plângă. Aveam imagini foarte specifice în mintea mea despre ceea ce voiam să fac – să le jupesc. Arderea lor. Făcându-i să ț ipe ș i să se târască. Ș i până la urmă, i-am omorât mereu — în capul meu, oricum. Scenele violente din filme ș i cărț i m-au fascinat. De îndată ce învăț am să citesc, treceam prin biblioteca enormă a părinț ilor mei, căutând cărț i care descriu violenț a ș i cruzimea. Odată, când aveam ș ase ani, aproape că am fost prins îngăduindu-mă. Am învăț at să fiu mai atent după aceea. Devorasem cu avid o scenă în care un hoț era torturat pentru a-l face să vorbească, pentru a dezvălui locaț ia diamantelor ascunse. Cineva se pregătea să-i împingă un poker încins în rect. Ideea m-a fascinat. Am început să mă gândesc la lucrurile pe care i-aș face bărbatului. Ar fi vorbit în cel mai scurt timp. Ș i tot l-aș continua să-l rănesc. M-am aș ezat ghemuit într-un scaun de piele umplut. Biblioteca era ideea mea despre rai – pereț i ș i pereț i de rafturi de cărț i, miros de hârtie veche ș i o miros vagă de colonie a tatălui meu amestecată cu parfumul uș or de caprifoi al mamei. M-am distras atât de mult încât nu am observat- o pe mama mergând în spatele meu. Ea a întins mâna ș i mi-a luat cartea. Din fericire, s-a închis, aș a că nu a aflat niciodată pe ce pagină mă aflam. „Ce citeș ti, mon petit chou ?” Înseamnă mica mea varză. Nu se traduce prea bine, dar este un termen dragut, expresia ei de companie pentru mine. Avea câte unul pentru fiecare dintre copiii ei. Când l-a folosit pe al meu în acel moment, m-a făcut să mă simt vinovat. „Doar o carte. Mi-am terminat temele, am spus repede, punând un pic de minciună în tonul meu. Ceva care i-ar atrage atenț ia. Am făcut asta pentru că m-am comportat vinovat când i-am auzit vocea ș i trebuia să am un motiv pentru a mă comporta așa.

Dacă aș face-o să creadă că nu mi-am terminat temele cu adevărat, s-ar concentra pe asta ș i nu pe conț inutul cărț ii. Asta e o altă parte a bolii mele. Sunt un nenorocit de când am învăț at să înș ire propoziț ii. Ea se încruntă. "Stiai? Ar trebui să mergem să verificăm asta ș i să ne asigurăm că nu ai uitat nimic.” Nici o urmă de reproș în vocea ei. Mama mea era un înger. Tatăl meu ar fi luat desertul dacă m-ar fi prins minț ind în legătură cu temele mele. Mai rău ar fi dezamăgirea lui. Mi-ar fi coagulat stomacul. Acesta a fost singurul lucru care ar fi putut să mă facă să vreau să plâng. Mama ar fi strecurat desertul în dormitorul meu când venea să-mi citească o poveste. Exact aș a era ea. Am împărț it o cameră cu fratele meu Francois, dar ar fi acoperit pentru mine ș i mama. Eram toț i apropiaț i, cândva. Aproape că scăpasem cu înș elăciunea mea, dar mama era prea atentă. Ea a ridicat cartea ș i s-a uitat la scrisul de pe coperta jachetei din spate, iar când sprâncenele i s-au adunat, am ș tiut că am fost prins. „Oh, nu, asta e pentru adulț i. Acesta este mult prea adult pentru tine. De ce eș ti chiar interesat de asta?” Ea părea nedumerită. Chiar ș i atunci, am ș tiut mai bine decât să-i spun ce îmi place la carte. Mi-am făcut ochii mari ș i albaș tri ș i mai mari. Mama mea a fost o femeie deș teaptă, dar a căzut mereu pentru asta. Voia să creadă că copiii ei sunt îngeri. Ș i în patru din cinci cazuri, a avut dreptate. „Este vorba despre Africa. Îmi place să citesc despre Africa.”