Există un anume tip de ficţiuni prin care autorul încearcă să se elibereze de o obsesie, aceasta nefiindu-i clară nici măcar lui însuşi. De bine, de rău, acestea sunt singurele pe care pot să le scriu. Ba mai mult, sunt poveştile misterioase pe care am fost silit să le scriu încă de pe vremea când eram adolescent. Din fericire m-am zgârcit cu publicarea lor şi abia în 1948 m-am hotărât să public una dintre ele: Tunelul. In cei treisprezece ani ce au urmat, am continuat să explorez acest obscur labirint ce conduce spre principalul secret al vieţii noastre. Din când în când am încercat să exprim rezultatul căutărilor mele, până ce, descurajat de rezultatele prea sărace, am sfârşit prin a distruge manuscrisul. Acum, câţiva prieteni care le-au citit m-au convins să le public. Lor aş vrea să le exprim recunoştinţa mea pentru această credinţă şi încredere pe care, eu, din păcate, nu am avut-o niciodată. Dedic acest roman femeii care m-a îmbărbătat cu stăruinţă în clipele de îndoială, de altfel, cele mai numeroase. Fără ea, n-aş fi avut niciodată tăria să-l duc până la capăt. Şi, deşi ar fi meritat ceva mai bun, chiar aşa fiind, cu toate imperfecţiunile pe care le are, ei îi aparţine. Notă preliminară. Primele cercetări au arătat că vechiul Mirador1 care îi servea de dormitor, fusese închis cu cheia pe dinăuntru de către Alejandra însăşi. Apoi (deşi în mod logic nu se poate preciza la cât timp după aceea), şi-a ucis tatăl cu patru gloanţe trase dintrun pistol de calibrul 32. În sfârşit, stropise cu benzină şi dăduse foc. Tragedia care a zguduit oraşul Buenos Aires, întrucât această veche familie argentiniană era una dintre cele mai de vază, a putut părea la început rezultatul unui subit atac de nebunie. Dar acum s-au ivit elemente noi, care schimbă schema iniţială. O ciudată Dare de Seamă despre orbi, pe care Femando Vidai a terminato de scris chiar în noaptea morţii sale, a fost descoperită în apartamentul pe care îl ocupa, sub un nume de împrumut, în Villa Devoto. După cum afirmă cei pe care i-am consultat, e manuscrisul unui paranoic. Totuşi, se spune că poate da naştere unor interpretări care aruncă o lumină nouă asupra faptelor, făcând ca ipoteza crimei comise sub impulsul nebuniei să cedeze locul alteia şi mai întunecate. Dacă această interpretare e corectă, s-ar explica şi de ce Alejandra nu s-a sinucis cu niciunul dintre cele două gloanţe care mai rămâneau în pistol, preferind să-şi dea foc. (Fragment dintrun articol publicat la 28 iunie 1955 de către ziarul La Razân din Buenos Aires).