Ceasul din hol bătu miezul nopţii, răsunând ca un clopot de moarte. Frumoasa rochie de modă veche, îngrozitor de grea şi puţin nepotrivită pentru trupul ei deoarece fusese croită pentru o altă femeie, îi împiedica fuga disperată de-a lungul coridorului: stofa de lână fină i se înfăşură pe picioare ameninţând s-o doboare la fiecare pas. Femeia îşi ridică poalele sus, mai sus, până aproape de genunchi, şi riscă o privire în urmă, peste umăr. Bărbatul se apropia, alergând după ea în acelaşi mod în care un ogar setos de sânge, se năpusteşte asupra unei căprioare. Faţa lui, cândva demonic de frumoasă, faţa care ademenise o femeie inocentă şi încrezătoare, mai întâi spre o căsătorie şi apoi spre pierzanie, era acum o mască de furie arzătoare, ucigaşă, înfricoşătoare. Cu ochi sălbatici, ieşiţi din orbite şi părul ridicat pe creştet, bărbatul o urmărea îndeaproape. Cuţitul din mâna lui avea să fie curând la gâtul ei.